SALVATI LIMBA ROMANA 

         Apel catre medicii oftalmologi

 

    Sunt colegul Dvs. Bordeianu Constantin Dan, medic primar oftalmolog, Doctor în Stiinţe Medicale,

fost şef de Secţie Oftalmologie la Spitalele Judeţene din Vaslui şi Ploieşti, autor a 4 brevete de inventie,

a peste 450 lucrări ştiinţifice, dintre care unele au fost publicate în reviste de prima marime (Le Journal

Français d' Ophtalmologie, Documenta Ophthalmologica, Clinical Ophthalmology) sau în volume de

lucrări alese ale unor reuniuni internaţionale (al II-lea Congres al Societăţii Europene de Glaucom

Amsterdam 1992 sub redacţia marelui prof. Erik Greve; al 101-lea Congres al Societatii Franceze de

Oftalmologie, Paris 1995; al XIV-lea Congres al Societăţii Europene de Oftalmologie).

   Am fost co-autor la Tratatul de Oftalmologie, sub redactia Dlui Prof Olteanu.

   Nu sunt cadru universitar, pentru ca în tinereţe am refuzat să devin informator al Securitatii.

 

        1. Va supun atenţiei un fenomen îngrijorător pe cale sa se dezvolte în societatea româneasca: renunţarea la limba strămoşeasca. Nu spun că nu trebuie să acceptam împrumuturi linguistice: limba trebuie să reflecte noile dezvoltări. Cred însă că ar trebui să împrumutăm numai cuvinte care nu au echivalent în limba română, aşa cum s-a procedat până în urma cu 15-20 de ani. În mod justificat, folosim termeni împrumutaţi din diverse limbi străine (şasiu, motor, bit, laptop, pulsar, etc). Dar să vezi pe toate gardurile „pub”„fish” „gelateria”,„trattoria”, „Bucureşti color race”, „Bucuresti brass”, „Sinaia for ever”, sau să auzi „a şerui”, „a aplica pentru ceva”, „mişto”, etc, atunci când există variante româneşti, este prea mult. În curând, vor fi atât de multe împrumuturi, încât ne va dispare specificitatea lingvistică. Chiar dacă fenomenul este abia la început, specialiştii în lingvistică ar trebui să facă un triaj al cuvintelor care nu ne reprezintă, pentru că dacă limba dispare, şi noi vom dispărea ca popor: experienţa din cele 2 Americi este deja documentată: incaşii, mayaşii, aztecii, şi toate celelalte popoare băştinaşe amerindiene au dispărut sau sunt pe cale să dispară în primul rând pentru că nu mai există vorbitori ai limbilor respective. Sunt de acord ca naţiunea română să fie primitoare cu toate seminţiile, dar dacă nu suntem atenţi, limba română va înceta să mai fie mijloc de comunicare intre locuitorii acestei ţări.

 

           2. Dacă fenomenul este abia la început în viaţa curentă el a devenit deranjant în activitatea Societăţii Române de Oftalmologie (SRO). Statutul SRO precizează la al. b şi e că această asociaţie profesională a medicilor oftalmologi români are drept scop ridicarea nivelului de pregătire a membrilor, şi educarea sanitara a populaţiei, prin organizarea de congrese interne şi prin editarea unei reviste. În toate ţările Europei, revista societăţii naţionale este editată în limba naţională, fiind gândită în primul rând ca mijloc de informare şi de împărtăşire a experienţei intre membrii societari. Aceeaşi era situaţia şi în specialitatea noastră, SRO editând revista „Oftalmologia” în limba română încă de acum 60 de ani. Cine dorea, putea publica în limba engleză. Bună-rea, revista conţinea referate generale – prin care se actualizau cunoştinţele în anumit domeniu, şi cazuri clinice – care prezentau modalităţi diferite de manifestare sau de rezolvare a unor suferinţe, diferite faţă de cele descrise în referatele generale.

          În perioada în care am început eu activitatea, revista conţinea şi descrierea inovaţiilor elaborate de membrii societari. Din păcate, după dispariţia tripletei de aur a oftalmologiei româneşti (Vancea, Olteanu, Radian), elementul de originalitate a dispărut în totalitate din paginile revistei. Ori, acesta este elementul esenţial pentru care o revistă devine interesantă pe plan internaţional. Ca urmare, revista Oftalmologia nu a obţinut o cotaţie în sistemul ISI, sistem care măsoară audienţa unei reviste ştiinţifice după numărul de citări ale sale în alte reviste. De aceasta situaţie sunt responsabili în primul rând universitarii români. Fiind promovaţi să lucreze în centre atât de bine dotate prin efortul întregii societăţi, ei erau datori sa desfăşoare nu numai activitatea de ridicare a nivelului de pregătire a celorlalţi medici, dar şi o activitate ştiinţifică originală, prin care sa ridice prestigiul întregii specialităţi. Tocmai pentru a le aduce în permanenţă aminte această obligaţie, dar şi pentru a cerne pleava mediocrităţii din mediul universitar, fişa postului le cere să publice şi în reviste cotate ISI. Din păcate, neavând nimic original de comunicat, articolele elaborate de ei nu sunt acceptate de astfel de reviste. În cel mai bun caz, sunt publicate, dar numai dacă plătesc o taxă de câteva mii de euro, denumita ca atare: „printing fee”.

         Pe de alta parte însă, chiar şi fără cotaţie ISI, revista „Oftalmologia” a rămas un instrument util de informare pentru marea masă a oftalmologilor practicieni români, de multe ori singurul – în situaţia în care bibliotecile nu mai achizitioneaza nimic, iar tratatele străine şi abonamentele la revistele cotate ISI costă atât de mult.

 

         3. De câţiva ani însă, constat că interesele noastre, ale oftalmologilor practicieni - care susţinem aparitia  revistei prin plata cotizaţiilor anuale, se despart de cele ale oftalmologilor universitari. Interesul nostru este să fim informaţi în limba naţională, pentru că informaţia este cel mai bine receptată în limba vorbita zi de zi: acesta este atât interesul, cât şi dreptul nostru. In schimb interesul lor este să-şi publice lucrările în reviste cotate ISI. Cum dânşii nu se simt în stare să ridice nivelul calitativ al lucrărilor în aşa fel încât revista Oftalmologia să capete cotaţie ISI, cum nu-şi pot publica banalităţile în reviste deja cotate ISI decât cu plata unei taxe, şi cum situaţia devine presantă – deoarece publicarea în astfel de reviste devine imperativă pentru menţinerea poziţiei de universitar, unii dintre oftalmologii universitari români au pus la cale următorul plan, insultător pentru naţiunea română şi pentru fiecare din noi. Pasul 1: ”renunţăm la limba română şi edităm revista numai în limba engleză. Dăm revistei şi un nume englezesc. (Cât despre limba română, ce şi-or fi zis? Ce ne interesează pe noi? Dă-o-n mă-sa!)”  Pasul 2: „dacă lucrările noastre nu sunt citabile pe plan internaţional, invităm străinii să publice în noul format al revistei: poate aşa revista va căpăta cotaţie ISI. Nu le vom cere taxa de publicare, chiar daca nu sunt membri societari* (suportă proştii cheltuielile, recte – membrii SRO). Mai mult decât atât, pentru a atrage autori valoroşi,** le vom remunera noi articolele (desigur, nu noi, ci prostimea oftalmologica)”. Pasul 3: „În funcţie de numărul de citaţii, noul format va obţine cotaţia ISI, iar noi, publicând în noul format, vom păstra poziţiile de universitari”.  

          Niciuna din societăţile naţionale de oftalmologie din Europa nu a adoptat un asemenea plan. Ca insulă latină într-o mare ne-latină, noi ar fi trebuit să ne comportăm precum alte naţiuni aflate în situaţia noastră: Ungaria este o insulă fino-ugrică, Grecia – o insulă helenică, iar Israelul – o insulă idiş în mijlocul altor etnii. Niciuna din societăţile naţionale de oftalmologie din aceste ţări nu au exclus limba naţională din revistele pe care le editează. De fapt, toate societăţile naţionale de oftalmologie din Europa îşi editează revista în limba naţională.

          Este falsă informaţia vehiculată de conducerea SRO, după care o revistă poate obţine cotaţia ISI numai dacă este publicată integral în engleză. Ca dovadă, în „Thompson Reuters Journal selection process” scrie clar: “There are many journals covered in Web of Science that publish articles with bibliographic information in English and full text in another language” (cu alte cuvinte, revistele pot obţine cotaţie ISI dacă numai informaţia bibliografica este în limba engleză, iar textul rămâne în limba naţională). Referitor la limbă, revista „Ad Astra” 5 (1) 2006 precizează în articolul “Scurt ghid de indexare a unei reviste ştiinţifice la Thomson ISI”, că una din condiţiile esenţiale pentru obţinerea cotaţiei ISI este ca: “cel puţin titlurile, rezumatele şi cuvintele cheie ale articolelor să fie în limba engleză”.  

          Precizarea reflectă realitatea, deoarece există şi reviste care au cotaţie ISI deşi sunt editate în limbi de circulaţie locală: “Turk Oftalmoloji Gazetesi” (în limba turcă), “Klinika Oczna” (în Poloneză), “Ceska a Slovenska Oftalmologia” (în Chehă şi Slovacă), “Vestnik Oftalmologhii” (în Rusă), “Oftalmologia” (în Portugheză), “Revista Brasileira de Oftalmologia” (în Portugheză, limba naţională în Brazilia), “Zhonghua Shiyan Yanke Zazhi” (in Chineza). Niciuna din aceste limbi nu este de circulaţie internaţională şi totuşi aceste reviste sunt cotate ISI. Mai mult, niciuna din revistele editate în ţări în care limba naţională este o limbă de circulaţie internaţională alta decât engleza, nici-una nu a adoptat limba engleză pentru a obţine cotaţia ISI.

          Suntem oare mai proşti decat medicii oftalmologi din oricare din aceste ţări?

          Iată cum şi-au dobândit cotaţie ISI revistele editate în limbi locale: ● în prima fază, membrii societăţilor naţionale şi-au publicat primele rezultate ale cercetării lor în limba naţională, în revista societăţii naţionale. Dacă rezumatul în engleză este bine structurat şi transmite suficientă informaţie, el poate fi publicat în reviste de rezumate: cei interesaţi pot solicita autorului un rezumat extins al lucrării (în engleza pe care acela o cunoaşte) şi-i pot folosi datele. Astfel, lucrarea publicată într-o limba de circulaţie locală poate fi citată în reviste cotate ISI, iar dacă se adună suficiente citaţii, revista editată într-o limba de circulaţie locala poate dobândi în mod cinstit cotaţie ISI. Alte lucrări pot fi citate numai după informaţia din revistele de rezumate (vezi nr. 91 din lista liniilor de cercetare finalizate: www.cmibordeianu.ro). ● Într-o a doua faza, forma dezvoltată a lucrării, pe cazuri mai multe şi îmbogăţită cu feed-back-ul intern, este trimisă spre publicare în reviste cotate ISI. Lucrările cu adevărat valoroase vor fi acceptate, iar autorul va include la bibliografie şi lucrarea sa publicata în limba naţională. Aceasta citaţie contează în sistemul ISI, ca „citaţie proprie”. ● Dacă subiectul este interesant, autori de prestigiu vor dori să verifice rezultatele, iar rezultatul verificărilor vor fi publicate în alte reviste cotate ISI. În mod firesc, ei vor cita şi titlul în engleză al lucrării publicate în revista naţională, pentru că de acolo a început totul. Astfel, revista adună „citaţii externe”. Aceasta este metoda corectă, care respecta atât dreptul oftalmologului practician de a fi informat în limba naţională, cât şi dorinţa universitarilor din respectivele ţări de a avea lucrări publicate în reviste cotate ISI.

 

         4. O idee trebuie să rămână clară: numai prin contribuţia constant valoroasă a universitarilor români revista Oftalmologia – editata în limba română va obţine cotaţie ISI. Din păcate, universitarii români de astăzi par incapabili de aşa ceva. Aceasta este cauza pentru care revista noastră nu are cotaţie ISI, şi nu pentru că este editată în limba română (de fapt, in limbile română si engleză). Pentru că nu pot mai mult, universitarii români sunt dispuşi să comita un act de trădare naţională, excluzându limba româna din paginile revistei editate de Societatea Româna de Oftalmologie. Ei uită că milioane de români şi-au dat viaţa pentru limba română. Când în Moldova de peste Prut s-a putut din nou vorbi româneşte, s-au vărsat lacrimi de bucurie. Ca să vedeţi prin ce au trecut fraţii noştri timp de decenii, vă relatez un singur fapt: în vara anului 1989 mi-am vizitat rudele din Moldova şi am intrat să cumpăr pâine. Cum clienţii vorbeau româneşte, am cerut „daţi-mi o pâine”. Răspunsul m-a siderat: „a pacemu tî ne gavarişi pa celovecescomu?”(da' de ce nu vorbeşti omeneşte?). Pentru acea venetică, a vorbi româneşte în Moldova nu era egal cu a vorbi omeneşte. De aceea, atunci când au putut din nou vorbi româneşte în public fără a fi consideraţi animale, românii din Republica Moldova au plâns de bucurie.

          Iată însă că acum, regăţeni de peste Prut pot fi atât de ticăloşi încât să dea cu piciorul în limba română. Aşa cum politicieni mizerabili au distrus economia naţională pentru interese înguste, de grup, tot aşa conducatorii SRO au eliminat limba română din revista editată de SRO, şi tot pentru un interes meschin, de grup. Pentru că nu pot mai mult şi nu au fost în stare să obţină cotaţie ISI pentru revista noastră, dar pentru că li se cere imperativ să aibă lucrări publicate în reviste cotate ISI, dânşii sunt în stare să trădeze aspiraţiile tuturor înaintaşilor, să trădeze limba română şi interesul naţional, pentru a-si menţine poziţia de universitar. Aspectul este scandalos, deoarece mulţi dintre dânşii sunt oameni bogaţi. Dacă ar fi fost mai puţin hapsâni, şi-ar fi putut plăti în mod cinstit publicarea în reviste cotate ISI, fără a ne afecta nouă dreptul de a fi informaţi.

         Dânşii uită că revista SRO a fost gândită în primul rând ca mijloc de ridicare a nivelului nostru de pregatire, al oftalmologilor practicieni, şi nu ca mijloc de facilitare a obţinerii sau menţinerii gradului de universitar. Citiţi statutul SRO! Si atunci îi întreb direct: cine i-a forţat să devină universitari? Nu ştiau că trebuie să îndeplinească nişte cerinţe pentru a obţine postul? Iar dacă nu îndeplinesc acele cerinţe, cine îi mai reţine? Vorba poetului: „dacă sarcina pe umeri prea greu te-apasă / altuia mai vrednic locul tău îl lasă”. Prin simplul fapt că posturile de universitar sunt ocupate de indivizi incapabili de inovare, ei blochează orice dezvoltare ulterioară. După dispariţia titanilor, se pare ca universitarii dâmboviţeni - care conduc SRO, au fost selectaţi numai după condiţia: „da' nu cumva să gândiţi original!”. Din păcate, aceştia au prăsit numai alţii asemenea lor, sufocând orice minte luminată. Pentru că şi de-asta au plecat atâţia pe-afară: în loc ca după titani să vină alţi inovatori, a venit un nimeni ştiinţific ca Carstocea (cacofonie intenţionala), care a selectat alţi nimeni ştiinţifici ca Pop, madam Vanghele şi acum – Filip. Mai ţineţi minte când Prof Chisăliţă l-a făcut praf pe Filip acum câţiva ani cu lucrarea lui despre glaucomul cu tensiune joasă? Si atunci întreb: care sunt contribuţiile originale ale acestor universitari? A executa corect tehnici învăţate de la alţii este condiţia necesară şi suficienta pentru un bun practician. De la universitari se cere mai mult. Ei trebuie să desfăşoare şi activitate de cercetare ştiinţifică originală, şi nu numai atât: ei trebuie să stimuleze cercetarea ştiinţifică originală în rândul membrilor simpli SRO, pentru a putea selecta dintre ei viitorii purtători de drapel. Dar cum ar putea actualii universitari aduce lângă ei cercetători care sa-i eclipseze? Si atunci, singura lor contribuţie (ruşinos de) originală rămâne exclu-derea limbii române din revista editată de SRO!!! Aşa cum am scris de câteva ori conducerii SRO, mie mi-ar fi ruşine să fiu părtaş la aşa ceva!!! Sper să nu fiu singurul.

          Revenind la oftalmologii universitari români, chiar dacă nu puteau inova, i-am tolerat pentru că măcar funcţia de ridicare a nivelului de pregătire a oftalmologilor practicieni o îndeplineau. Acum însă constat că atentează şi la această funcţie, încălcându-ne dreptul de a fi informaţi în limba naţională. Am discutat cu colegi români de 40-60 de ani, care mi-au declarat că mai citesc doar reclamele, pentru că încă mai sunt publicate în română ****. Am discutat şi cu colegi maghiari, care mi-au declarat că ei deja sunt obligaţi să cunoască 2 limbi (maghiara şi româna). A le cere să-şi însuşească şi engleza medicală la perfecţie li se pare prea mult. Pentru că numai cunoscând engleza medicală la perfecţie se pot evita greşelile de editare şi de interpretare a informaţiei. Dacă peste greşelile de formulare se suprapune o înţelegere aproximativă din partea cititorului, rezultatul poate fi dramatic. Ori, în noul format al revistei găsim şi greşeli de gramatică!!

     Prin actul lor, dânşii au transformat revista SRO dintr-un instrument util nouă, grosul plătitorilor de abonament, într-un instrument util lor – pentru păstrarea poziţiei de universitar. Prin dispreţul arătat nouă atunci când au luat decizia fără a ne consulta, dânşii s-au descalificat pentru funcţii de conducere în SRO.

 

          5. Ticăloşia mizerabilă este că toată aceasta mişcare (care repet: nu ne este utilă nouă) a fost gândită să fie plătită de noi şi de bolnavul român, nu de ei (deşi lor le era necesară, şi deşi mulţi dintre ei au ajuns la un nivel de bogăţie greu de imaginat pentru noi. Numai cu ce câştigă ei din câteva operaţii, îşi puteau plăţi în mod cinstit taxele de publicare într-o revistă cotată ISI). Ultimul paragraf necesită explicaţii.

          De ce am spus: mişcarea a fost gândită să fie plătită de noi? Pentru că de câţiva ani constat scumpirea progresivă a taxelor de participare la toate congresele interne, deşi serviciile nu s-au îmbunătăţit şi nici nu s-a remarcat vreo inflaţie alarmantă.

          De ce am spus: plătită de omul bolnav? Pentru că universitarii români organizatori ai congreselor interne au scumpit excesiv taxele de stand expoziţional pentru firmele distribuitoare de material oftalmologic. Dacă taxa pentru un stand mic la congresul Societăţii Europene de Oftalmologie (la care participă 9000 - 15000 medici) este de 5000 Euro, taxa de stand mic la toate congresele interne ale specialităţii (la care participa între 300 şi 600 de medici) se ridica în ultimii ani pana la 2-3000 de euro, mergând şi acum până la 10000 euro – pentru standul premium!! Dânşii nu şi-au pus niciodată întrebarea: „dar de unde vor scoate firmele aceşti bani care trebuie plătiţi în plus?” Oricine îşi poate da seama că firmele vor plăti numai din ce vor lua în plus de la bolnavi. Dacă firmele nu vor scumpi, înseamnă că au de unde, înseamnă că timp de ani de zile sau zeci de ani li s-a permis să menţină în mod artificial un preţ anormal de ridicat pentru bolnav sau pentru stat, iar aceasta nu se putea înfăptui fără concursul universitarilor români. Pe dânşii se pare că nu i-a interesat că în toată perioada tranziţiei, pacientul mediu român a trăit la limita subzistentei şi că, şi acum, majoritatea bolnavilor oftalmici abia îşi duc zilele cu pensii de 4-800 RON?

          De ce am definit manevra ca fiind mizerabilă?  

   ● Pentru că au gândit de mult această mişcare fără să ne anunţe măcar intenţia. Scumpirile de care vorbeam se constata de 3-4 ani. De atunci se tot adună bani: bani pentru somităţile internaţionale din colectivul de redacţie, bani pentru colective prestigioase din străinătate, pentru a le convinge să publice in noul format al revistei, bani pentru a cumpara amabilitatea altor personalitati.

   ● Pentru că nu au cerut acordul membrilor SRO: conducerea SRO a fost aleasă pentru a ne apăra drepturile, nu pentru a-şi promova interesele. Niciun sondaj de opinie nu a fost organizat, cu argumente pro şi contra iniţiativei. În mod parşiv, noul format al revistei a fost anunţat într-un discurs de 10 minute la Congresul SRCCR Eforie 2015. S-a procedat astfel, pentru a ne pune în fata faptului împlinit şi a nu da timp de organizare a unei opoziţii. Pentru ca noutatea să fie totală, numai în programul distribuit la congres a fost dezvăluit adevăratul scop, acela de a anunţa noul format al revistei. În programul de pe net din luna anterioară congresului, discursul era intitulat neutru: „Salutul preşedintelui SRCCR”. Este o ticălosie să consideri aplauzele după anunţarea veştii drept aprobare legală a iniţiativei. Metoda nu are nici o valoare, deoarece nimeni nu ştie câţi membri au participat la acea şedinţă, câţi au aplaudat, câţi au aplaudat din convingere, şi mai ales, câţi ar mai fi aplaudat dacă ar fi cunoscut consecinţele.

    ● Pentru ca au oprimat cat au putut de mult glasul societatii civile din oftalmologie: În 8 scrisori către conducerea SRO am cerut iniţierea unei dezbateri, pentru a se lua măsura cea mai utilă pentru toţi membrii SRO, şi pentru ca fiecare membru SRO să voteze în cunoştinţă de cauză. Lipsa de răspuns m-a determinat să cer conducerii SRO adresele de mail ale celor 945 membri SRO, pentru a le comunica şi laturile negative ale iniţiativei. Cum până la Congresul de la Sinaia nu am primit răspuns, sunt obligat să recurg acum la această metodă, pentru a vă prezenta 

                                                                       ARGUMENTELE IMPOTRIVA INITIATIVEI CONDUCERII SRO.

          A. Primul argument se referă la cititorii revistei: nu toţi cunosc limba engleză la perfecţie. Eu am absolvit şi primii 3 ani ai Facultăţii de Limba şi Literatura Engleză în paralel cu anii de secundariat. Am urmat facultatea din dorinţa de a învăţa limba, aşa încât, la capătul celor 3 ani de studiu, aveam un bagaj de 12000 de cuvinte cunoscute (pentru comparaţie, Shakespeare şi-a scris opera cu un fond de 6000 cuvinte). Dar, chiar dacă atunci am ştiut atât de mult, între timp am mai uitat, pentru că nu folosesc zilnic engleza: din când în când nu înţeleg complet şi trebuie să recurg la dicţionar. Cei ce cred că vor înţelege complet un text medical cu engleza învăţata „pe genunchi”, din subtitrările de la televizor, se înşeală amarnic. Chiar şi cu ajutorul dicţionarului, pe lângă pasajele pe care le vor înţelege vor exista şi pasaje în care deduc numai sensul din context (ceeace în ştiinţa nu este recomandabil), dar şi pasaje în care nu înţeleg nimic (ceeace în ştiinţa nu este permis). Eu personal, nu cred că medicii români vor citi cu dicţionarul în mână: mai degrabă, vor renunța.

          Consecinţe: a/ iniţiativa răpeşte dreptul la informare al acelor membri SRO care nu cunosc engleza suficient de bine;  

                         b/ revista va pierde o parte din cititorii din ţară.

          B. Al doilea argument se referă la limba în care trebuiesc scrise articole: pentru ca o revistă să câştige audienţă, trebuie să fie scrisă într-o engleză perfectă. Iată experienţa trăită de mine: desi cunosteam bine limba, am corectat lucrarea cu un profesor engleză de la facultatea din Bucureşti; apoi le-am trimis spre publicare. Mi s-au întors cu indicaţia de a verifica limba într-un centru specializat în corectarea lucrărilor medicale de către vorbitori nativi de engleză. Le-am trimis acolo şi mi s-au întors înroşite de corecturi. Deci engleza corectată de un profesor de engleză la o facultate din România nu este engleza unui englez nativ.

          Consecinţă: limba lucrării trebuie verificată de vorbitori nativi de engleză, în centre specializate.

         C. Cu aceasta intrăm într-o zona dramatică: cei ce corectează în acele centre nu ştiu ce ai vrut tu sa spui. în experienţa mea, chiar dacă aceia aveau pregătire medicală, formulările propuse de ei schimbau în multe puncte sensul. A urmat un schimb de intre 7 şi 9 corecturi reciproce succesive (ale lor – pe limbă, ale mele – pe sensul dorit) până când am ajuns la varianta care îndeplinea cerinţele de limbă, fără a altera sensul lucrării. Totul a durat vreo câteva luni de eforturi şi preocupări, pentru o singură lucrare. Câţi dintre colegi au urmat o facultate de limba engleza - pentru a putea lupta cu corectorii, şi a corecta corectura corectorilor? Dacă as fi lăsat prima variantă corectată la firma recomandată de British Journal of Ophthalmology, în multe puncte sensul era totalmente diferit. Ce vor face contributorii care nu au urmat facultatea de engleză şi care nu cunosc limba suficient de bine? Bienînţeles, vor accepta prima versiune, căci - vezi Doamne - au îndeplinit cerinţa de a avea lucrarea corectată de englezi nativi. Consecinţa: după corectarea limbii, lucrarea poate transmite altceva decât a intenţionat autorul.

        D. Dacă vorbim de corectura în străinătate, intrăm într-o zonă care ne doare pe toţi: banii. Eu am plătit pentru corectare intre 300 şi 600 USD, după dimensiunea lucrării. Câţi dintre membrii SRO îşi vor permite aceasta, dacă până şi bogătanii specialităţii se bucură de pomana celor câteva sute de RON pe care o fac firmele când le sponsorizează participarea la congresele din ţară. În loc să facă acest efort numai din când în când (atunci când vor trimite câte un articol spre publicare într-o revistă cotată ISI pentru a-şi îndeplini norma), fiecare universitar român va trebui să îl facă de fiecare dată când va publica un articol în noul „Romanian Journal of Ophthalmology”. Aceasta înseamnă că, pentru a umple 4 numere de revistă, fiecare universitar român va trebui să suporte acest efort de mai multe ori pe an. Cât despre noi, membri simpli SRO, câţi vom putea susţine efortul? Consecinţa: barierele de limba şi de cost vor reduce numărul contributorilor cu lucrari.

         E. Mai mult decât limba însă contează conţinutul. Iniţiatorii cred că lucrările nu le sunt citate pentru că sunt scrise în limba română. Este totalmente fals: nu sunt citate pentru că nu merită a fi citate. Dacă au vreo îndoială, să le trimită pentru publicare în străinătate şi vor vedea câte vor fi returnate politicos. Iar dacă lucrările nu le sunt publicate în reviste care contează, degeaba vor fi publicate în ţară, într-o revistă care publică banalităţi în limba engleză. După ce vor primi câteva numere şi vor vedea conţinutul, cititorii străini îşi vor da seama câte parale face revista, iar rezultatul va fi dramatic: ne vom fi etalat lipsa de valoare în piaţa publică. Cât despre eficienţa iniţiativei, cu lucrări de calitatea celor deja publicate în noul format, nu ajungem nicăieri. Pentru cei ce speră mai mult, le aduc la cunoştinţă faptul că Jurnalul Francez de Oftalmologie este abia pe locul 64 din 120, deşi este continuatorul a 2 reviste a căror editare a început în secolul 19, are un conţinut la cele mai înalte standarde şi un prestigiu la care Oftalmologia (Bucureşti) poate numai năzui. Si totuşi, este pe locul 64 ISI. Ce spera să obţină comitetul de iniţiativă atunci când problema cu revista noastră nu este limba, ci mai ales conţinutul?.

          F. Rezultanta tuturor acestor consecinţe: iniţiativa conducerii SRO exclude participarea noastră, a medicilor practicieni - membri SRO, cu lucrări la revista editată de SRO, iar aceasta nu are voie nimeni să facă!!! Stim cât de greu se adunau lucrările pentru a umple fiecare număr cu articole în limba română, ştim câte pagini şi jumătăţi de pagini rămâneau goale în revista editata în limba română, chiar dacă autorii trebuiau sa facă numai efortul de a scrie în limba vorbită zilnic. Câţi contributori vor mai rămâne, dacă iniţiatorii noului format îi obligă la eforturi de trei ori mai mari: de formulare în limba română, de traducere în limba engleză şi de control al traducerii? Cu atâtea obstacole, vor rămâne sa publice în engleză numai universitarii români, pentru ca ei sunt obligaţi de fisa poatului sa facă aceasta.

          Dar, după indeplinirea normei de 1-2 articole pe an, vor mai fi ei dispuşi să contnue efortul pentru umplerea tuturor paginilor revistei? Se pare că au început deja să existe dificultăţi:probabil că astfel se explică apelul aparent calm (dar de fapt disperat) al Drului Filip din ultimul număr, de a pregăti lucrările prezentate la congres într-o formă publicabilă. Dar „publicabil” înseamnă „în engleza cultă”, iar aceasta înseamnă şi cheltuieli de control al limbii. Altminteri, cu o engleză de baltă, cu romgleza, cititorul străin de calitate - la care sperăm să ajungem, va arunca revista cât colo încă de la primele pagini.    

 

          În concluzia a atator consecinte negative, le spun direct: vreţi să publicaţi în reviste cotate ISI dar nu puteţi – din lipsa de valoare? Plătiţi, că aveţi de unde! Dar nu atentaţi la drepturile noastre!!!

          A doua varianta: editaţi o revista tip „open access journal”, în care puteţi publica orice doriţi. Cu o singură condiţie: să o editaţi pe cheltuiala Dvs., pentru că Dvs. vă este necesară.

 

          Pentru remedierea situaţiei create, propun:

 

          1. Demiterea din conducerea SRO şi din colectivul de redacţie al revistei a celor care au iniţiat şi susţinut mârşăvia.

Prin activitatea lor în timp, au dovedit că nu pot obţine cotaţie ISI pentru revista noastră. Prin faptul că nu ne-au cerut opinia înainte de a decide, au dovedit că ne dispreţuiesc. Atunci, de ce i-am mai menţine?

          2. Audit financiar extern, pentru a vedea unde s-au scurs sumele mult mai mari colectate de la noi şi de la firmele distribuitoare. .

          3. Editarea revistei „Oftalmologia” în limba română şi engleză, ca şi pana acum. Autorii trebuie să aibă libertatea de a alege limba în care vor publica. Revista poate avea subtitlu în limba engleză.

          4. Publicarea referatelor generale numai în limba română, deoarece sunt destinate numai audienţei româneşti. Pe nimeni din străinătate nu interesează un referat general editat de autori care nu au acces direct la lucrările analizate. În ţară însă, această informaţie este cu siguranţă utilă, din cauza sărăciei care bântuie prin biblioteci.

          5. Continuarea eforturilor pentru dobândirea cotaţiei ISI pentru revista Oftalmologia, în mod corect, nu prin înşelăciune. Pentru aceasta, pun la dispoziţie cele peste 90 de linii personale de cercetare finalizate în cursul vieţii (lista: pe www.cmibordeianu.ro). Acestea au fost prezentate la congrese din ţara sau/şi străinătate, dar nu au

fost publicate. Voi publica lucrarea iniţială în limba româna în revista Oftalmologia. Tineri oftalmologi pot adăuga cazuri, iar lucrarea, actualizată cu datele din literatura contemporană, va fi publicată mai întâi în ţară, apoi, completată cu feed-back-ul intern, va fi cu siguranta publicata într-o revistă cotată ISI din străinătate. Astfel şi revista noastră va dobândi în mod cinstit cotaţie ISI.

          6. Stimularea practicienilor români să trimită opinii personale despre subiectele tratate în lucrări. Astfel va fi antrenată la viaţa ştiinţifică şi majoritatea de obicei tăcută a oftalmologilor practicieni, purtători ai unei experiente valoroase dar niciodată explorată. Se vor face eforturi ca aceste „scrisori către editor” să conteze în punctajul EMC. Aceste opinii vor constitui feedback-ul intern al lucrărilor publicate. În plus, pot constitui citaţii în sistemul ISI.

          7. Trimiterea rezumatelor în limba engleză a lucrărilor publicate în „Oftalmologia” către revistele de rezumate. Prof. PP Vancea reuşise să ne facă intrarea, iar până în anul 1981, eu ma ocupam cu verificarea lim-bii în exemplarul trimis. Noul colectiv de conducere al revistei va face eforturile necesare pentru ca, prin aceasta metodă, activitatea şi preocupările noastre să fie cunos-cute în străinătate.

 

     Sunt convins că prin efort colectiv, pornind de la contribuţii originale, revista Oftalmologia editată în limba română poate dobândi cotaţie ISI în câţiva ani.

                                                                                                                                       

                                                                                                                                                                                  Dr CD Bordeianu

Clarificari de subsol:

     * Pentru a publica într-o revistă, chiar dacă lucrarea aduce ceva nou în specialitate şi nu ţi se cere taxa de publicare, trebuie sa fii abonat la acea revistă – deci sa plăteşti o taxă mascată. Aceasta este cutuma.

     ** De ce este nevoie de autori valoroşi? Pentru că numele autorului creşte audienţa, creşte dorinţa altor cercetători de a obţine lucrarea, de a-i verifica rezultatele şi de a publica rezultatul verificărilor în alte reviste, aducând astfel citări ale primei lucrări şi punctaj ISI revistei care a publicat-o. Dar, autorii valoroşi ţin să-şi publice lucrarea în revista cu cea mai largă audienţă. Cine oare ar dori să-şi deprecieze lucrarea prin publicarea într-o revistă necunoscută, abia apărută, pe care nimeni nu o citeşte***? Dar, oare nu este corupţia principalul articol de export al României? Pentru un bacşiş consistent, se vor găsi câţiva dispuşi sa o facă.

     *** Cine din străinătate ar citi o revistă care conţine patru referate generale, în condiţiile în care se ştie ca bibliotecile din România nu sunt abonate la reviste cotate ISI? Pe cine interesează compilaţii din informaţii copiate la a N+1-a mână?

     ****  Intrebare: aţi lăsat reclamele în limba română pentru că firmele plătesc şi au dreptul să fie sigure că mesajul le este complet înţeles? Dar şi noi am plătit, şi avem dreptul de a primi informaţia în limba pe care o stăpânim cu toţii.

 

PS: După cum îşi poate da oricine seama, sunt persoana pe care initiativa de a publica revista SRO în limba engleză ar trebui să o deranjeze cel mai putin: cunosc bine limba engleză şi am peste 90 contributii originale care aşteaptă să fie publicate. Dacă aş publica în „Romanian Journal of Ophthalmology”, aş scăpa de toate grijile pe care le ai în mod normal atunci când publici în străinătate.

 

Cred însă ca suntem datori în fata istoriei să apărăm ceeace ne este propriu ca naţiune, iar limba naţionala este bunul cel mai de preţ. Am rămas români tocmai pentru ca am vorbit limba română şi nu am renuntat la ortodoxie, în ciuda tuturor presiunilor, şi – de multe ori – chiar cu preţul vieţii. Aşa s-au comportat străbunii mei, şi sunt convins că tot aşa s-au comportat şi străbunii celor care au avut nefericita iniţiativă de a publica revista Oftalmologia numai în limba engleză.

 

Acum însă nimic nu ne ameninţă viaţa. Ar trebui să nu participăm cu chiar atâta entuziasm la tentativa altora de a ne şterge de pe fata pământului ca naţiune. Ar trebui să luăm exemplul de la unguri, evrei sau greci: încercaţi pe aceia să-i clintiţi măcar cu un deget şi nu veţi reuşi. Ei au toate şansele să dăinue în ciuda oricaror vicisitudini. Noi, dacă ne vindem limba, şi încă pentru atât de puţin, pentru o amărâtă de pozitie de universitrar in România, nici nu merităm sa dăinuim!

 

Apelez la initiatorii initiativei în numele strabunilor mei, dar şi ai lor:   SALVATI   LIMBA   ROMANA!

 

PPS:

 

Rog colegii oftalmologi să îşi exprime opiniile despre acest demers printr-un email la urmatoarea adresa: bordmail3@yahoo.com sau pe blogul deschis mai jos

 

 

 

 

____________________________________________________________________________________________

 

.