D

 

Dr Bordeianu Constantin Dan                    

 

                                   Medic Primar Oftalmolog, Doctor in stiinte medicale.

                                           

    Cateva intrebari ar trebui sa-si puna toti suferinzii inainte de a avea curajul sa-si dea pe mana

cuiva bunul cel mai de pret, sanatatea: are aceasta persoana  suficiente calitati? Mi-a permis el

oare sa il cunosc sub toate aspectele in scurta prezentare postata pe internet ? 

    In general, se constata ca medicii sar rapid peste performantele din scoala si facultate in

acele prezentari: "a absolvit liceul cutare in anul X, iar facultatea cutare in anul Y".

    Si totusi, asa cum ziua buna se cunoaste de dimineata, medicul bun se cunoaste din scoala si

din facultate, din modul in care le-a parcurs si a inteles sa-si faca datoria, pentru ca acolo se strunjesc viitoarele calitati necesare:

                   

          1. Constiinciozitatea, solicitudinea, disponibilitatea de a ajuta omul in suferinta.

    Acestea sunt unele din principalele calitati ale unui medic: ca orice angajat, medicul are un program de lucru, dar programul nu este totul. El trebuie sa fie gata sa-si ajute semenul oricand il vede in suferinta. Singurul program pe care trebuie sa il respecte i-l impune omul bolnav: medicul vine la spital oricand este nevoie, fie ca e de garda – fie ca nu, si sta langa bolnav atat cat e nevoie pentru a-l ajuta sa treaca hopul. Aceste calitati se formeaza in adolescenta si in tinerete, în familie si la scoala. Subiectul acestei prezentari spunea adeseori colaboratorilor: "scoala nu are numai un rol informativ, de a umple mintea elevului cu cunostinte, ci si unul formativ, de a-l ajuta sa-si gaseasca locul in angrenajul social, de a-l invata sa indeplineasca anumite indatoriri, sa respecte anumite reguli, o anumita disciplina". Asa incat, rareori dintr-un elev chiulangiu a iesit un medic eminent. De obicei, un astfel de elev sau student ajuns medic se va complace in categoria "medic – functionar", unul care-si face cel mult programul, dar fereasca Dumnezeu sa-i ceri sa ramana peste program sau sa vina de acasa pentru a face ceva in plus fata de obligatiile de serviciu.

        Un astfel de medic a fost anestezistul repartizat sa acopere si nevoile sectiei de Oftalologie din corpul din Buna Vestire prin anii 1980-1989: daca in garda de Vineri (spre exemplu) se interna un copil cu ochiul spart, iar Sambata oftalmologul il solicita sa-i dea anestezie (pe atunci Sambata era zi lucratoare), acela raspundea: - "Sambata nu dau anestezii generale deoarece nu vreau sa am complicatii Duminica, Luni dau anestezie la ORL, Marti – la Urologie, Miercuri – la Maxilofaciala. Pot veni Joi". - "Bine, D-le Doctor (protesta oftalmologul), dar e un copil cu ochiul spart, este o urgenta. Cum sa ramana pana Joi? Poate pierde ochiul"! - "Nu am ce face" – era raspunsul. Si atunci copilul era trimis la Bucuresti. Uneori familia nu avea posibilitati si atunci copilul trebuia operat la Ploiesti, numai cu anestezie locala. L-a interesat oare vreodata pe unul ca acela prin ce spaime trecea sarmanul copil?

 

       Un alt exemplu este mult mai recent, cel al medicului batut de un apartinator, pana i-a rupt piciorul. La auzirea stirii, oricine putea deplange situatia in care a ajuns medicul si medicina. Daca discutai insa cu el, constatai ca si-a facut-o cu mana lui. Zice: - "era o bolnava cu viroza respiratorie banala, trebuia sa stea la pat, sa ia aspirine si sa bea ceai fierbinte. I-am dat reteta si i-am spus sa se duca la medicul de familie sa-i dea concediul". - "Dar nu-i puteati da Dvs concediul medical? De ce sa mai mearga femeia prin frig inca odata, sa mai stea la coada inca odata si sa dea viroza si altor persoane?" - "Dar ce, ma plateste de 2 ori? De ce sa fac eu treaba medicului de familie?" - a sunat raspunsul. - "Si nu ati pierdut mai mult timp cu discutiile? Caci nu pot sa cred sotul acelei femei a sarit la bataie inca de la primele cuvinte. Nu era mai simplu sa completati un formular de concediu? E oare mai bine acum, ca trebuie sa stati cateva luni cu piciorul in ghips si trebuie sa dati cu subsemnatul la Colegiul Medicilor?"   

     În schimb, medicul-medic nu pune niciodata problema programului sau a platii. Vine la spital oricand este nevoie, fie ca il plateste statul sau bolnavul, fie ca nu. Acesta este programul lui pe care il respecta cu strictete si in mod liber consimtit. Din ce motiv? Pentru ca asa s-a format in scoala si facultate.

    Cat despre subiectul acestei prezentari, odata ajuns medic sef al Sectiei Oftalmologie din Spitalului Judetean Vaslui la o varsta foarte tanara, intr-o perioada cand nu existau linii de garda pe oftalmologie, Dr Bordeianu a facut timp de 9 ani garzi neplatite la domiciliu (1972-1981), venind la spital la orice ora din zi sau noapte, oricand a fost solicitat. Iar în primii ani de activitate la Ploiesti (1981-1992), pe când lucra in policlinica, opera numai in afara programului de lucru, si tot in afara programului venea in fiecare dimineata la ora 7 la spital pentru a-si examina bolnavii operati. Bineinteles, pentru el nu existau Duminici sau sarbatori legale.

    Iar după ce a ajuns sef de Sectie la Spitalul Judetean Ploiesti, a impus si colaboratorilor aceeasi atitudine fata de programul de lucru: bolnavii trebuiau sa fie examinati zilnic de catre medicul curant, fie ca era zi lucratoare, fie ca era sarbatoare legala. Ingrosand tusa, spunea de multe ori colegilor: "nu uitati, poporul zice: ochiul stapanului ingrasa vita" (in sensul ca medicul curant isi cunoaste cel mai bine bolnavul, stie cum l-a lasat in ziua precedenta si poate remarca cele mai mici semne de agravare).

      O intamplare este edificatoare: dupa ce a ajuns sef de sectie, Dr Bordeianu a impus (pentru operativitate) ca medicul de spital care a internat o plaga oculara in cursul diminetii sa ramana dupa program sau sa vina dupa amiaza pentru a o opera, dacă în acea după amiaza intra in garda un medic de policlinica lipsit de experienta chirurgicala. Măsura avea dublu scop: pentru a nu fi afectate sansele de vindecare ale bolnavului – dacă ar fi fost operat de medicul lipsit de experiența, și pentru a-l ajuta pe acel medic să-și formeze o experiența chirurgicala. Acestea fiind stabilite si intrate de cativa ani in practica curenta, intr-o Miercuri la prânz, medicul de spital care facuse internarile il anunta ca a internat o femeie cu ochiul spart, dar ca o va opara maine, deoarece acum nu are timp. Cum in garda intra un medic de policlinica ce nu putea opera, Dr Bordeianu i-a reamintit ce s-a stabilit. A raspuns ratoindu-se: "Da ce, m-am insurat cu spitalul? Am o treaba de rezolvat!" Cand insa i   s-a comunicat ca -daca el nu poate- vine seful de sectie, medicul in cauza a acceptat sa revina pentru a rezolva cazul, ca dovada ca respectiva „treaba” nu era o urgenta.

       In final,  Bordeianu a reusit sa-si convinga colegii sa-i adopte programul, dar a trebuit sa lupte pentru aceasta. Din pacate, aceasta impunere a unui comportament cu care nu erau obisnuiti a fost considerata drept imixtiune nesolicitata in activitatea lor, și a starnit animozitati.

 

                                2. Pasiunea de a face bine ce face

    Disponibilitatea de a ajuta omul in suferinta nu este totul daca nu este dublata de pasiunea de a face bine ceeace face. In medicina nu este loc pentru rebuturi. Daca o piesa se poate reface, repararea unui organ sau aparat deteriorat ca urmare a unei activitati medicale este uneori foarte dificila. De aceea medicul trebuie sa fie extrem de exigent cu sine insusi, si sa-si trateze pacientii tot asa cum i-ar place si lui sa fie tratat - daca ar ajunge pacient.

    Desi – temperamental, viitorul Dr Bordeianu era un copil dezordonat, neatent, chiar zapacit, familia si scoala l-au invatat mai întai sa sa faca bine ce face, sa fie exigent cu sine insusi, iar in final – sa devina un perfectionist. Mediile obtinute in Liceul Mihail Sadoveanu (un liceu cu pretentii din Iasi) au avut o evolutie continuu ascendenta: 8.20 - in clasa a VIII-a, 8.40 - in clasa a IX-a, 8.80 – in clasa a X-a, si 8.90 in clasa a XI-a. Examenul de bacalaureat l-a trecut cu media 9.14, iar admiterea la UMF Iasi cu media 9.50. Mai departe, cu exceptia unui 8 si a 2 note 9, celelalte 81 examene ale Facultatii de Medicina Generala Iasi au fost promovate cu 10 pe linie, iar lucrarea de diploma a fost notata cu 10. Trebuie subliniat ca prin anii '60, UMF Iasi era un centru cu traditie, cu dotari corespunzatoare si cadre de valoare, in care s-a invatat carte, nu gluma. Toate acestea demonstreaza ca a doua calitate a Dr Bordeianu inca din tinerete a fost pasiunea de a face bine ce face. Bineințeles, aceasta pasiune s-a format in familie, in scoala si la facultate, dar s-a consolidat prin experienta celor 3 ani de specializare in oftalmologie (1969-1972). 

       Dupa primii 2 ani petrecuti la Iasi – perioada in care a operat peste 700 de cataracte, fiind invatat sa dea tot ce poate pentru fiecare bolnav, a trebuit sa urmeze un an cursul de specializare la Bucuresti. Acolo a intalnit o atitudine total diferita: pe atunci, cataracta se opera fara implant de cristalin artificial, iar dupa operatie, toti bolnavii trebuiau sa poarte ochelari grosi si grei, care-i ameteau. Diferenta in calitatea vietii o facea pupila: cu o pupila mica, rotunda si centrala, deficientele ochelarilor erau mult mai putin pronuntate, dar operatia era mai dificila. Daca irisul superior era extirpat (iridectomie sectoriala), operatia era mult mai simpla, dar ramanea o pupila prea larga, care producea o vedere mai slaba.

 

       Aceeasi era situatia si la Iasi si la Bucuresti. Dar, daca la Iasi Dr Bordeianu fusese invatat sa opereze numai cu pupila rotunda, la Bucuresti a constatat ca medicii cu experienta (David, Mihail, Glavan, Dumitrescu) operau cu pupila rotunda numai pilele politice, materiale sau de rudenie. Ceilalti bolnavi erau operati cu iridectomie sectoriala: in primul rand – pentru ca sa termine mai repede operatia, in al doilea rand – "pentru ca cei ce au dat sa simta ca au obtinut ceva in plus fata de cei ce n-au dat”, si in al treilea rand – „pentru ca si sarantocii sa dea si ei" – cum se vorbea pe atunci prin clinica. In aceasta atmosfera, chiar daca medicii aveau experianta chirurgicala de o viata, existau si cazuri in care se vedea ca se consumau pentru faptul ca nu le-a reusit operatia cu pupila rotunda.

       Pe de alta parte insa, in putinele cazuri care i-au fost repartizate (cazuri care nu aveau nici o semnificatie politica, materiala sau de rudenie), Dr Bordeianu a reușit operatia cu pupila rotunda, in ciuda faptului ca avea mult mai putina experienta chirurgicala. Cauza acestei discrepante era simpla: Dr Bordeianu se invatase la Iasi sa opereze toti bolnavii numai cu pupila rotunda, in timp ce la Bucuresti grosul operatiilor se efectuau cu iridectomie sectoriala. Dr Bordeianu isi facuse mana pentru operatia mai dificila, care lasa pupila mica, centrala si rotunda, in timp ce medicii de la Bucuresti si-o facusera pentru operatia facila, cu extirparea irisului superior: in aceasta situatie, atunci cand incercau sa faca din cand in cand cate o operatie cu pupila rotunda, uneori nu reuseau.

     In urma acelei experiente, după ce a ajuns la o varsta tânăra medic sef sectie Oftalmologie la Spitalul Judetean Vaslui, le spunea de multe ori colaboratorilor: "cu fiecare pacient dam un examen. Daca ne-am invatat sa trecem examenele numai cu 10, vom putea lua cateodata si cate un 8 sau 9. Daca insa ne vom invata sa trecem examenele cu 5, vom primi cu siguranta si note de 3 sau 4. Dar, note de 8 sau 9 marcheaza un succes aproape complet, in timp ce note de 3 sau 4 – un esec rasunator. Tot astfel, daca ne-am invatat sa dam tot ce putem numai la cazurile cu pile sau la cele care ne-au platit, s-ar putea sa avem surpriza ca tocmai la cazurile pe care dorim sa le reusim perfect, tocmai atunci sa nu reusim".

    Ca urmare a acestei atitudini, Dr Bordeianu a incercat toata viata sa dea tot ce poate pentru fiecare pacient. Aceeasi pretentie de perfectiune a avut-o si fata de colaboratori, pe care a incercat sa ii convinga sa nu se multumeasca cu treaba facuta de mantuiala. In legatura cu aceasta, le-a spus de multe ori: "daca tot faci ceva, fa bine. Diferenta intre o treaba facuta de mantuiala si una bine facuta este de cateva minute sau zeci de minute petrecute in plus langa bolnav. E drept, poti termina mai repede, dar lași bolnavul cu o calitate mizerabila a vietii, pentru care acela te va pomeni negativ cate zile va avea."

     Nu se poate spune însă ca Dr Bordeianu a fost un geniu chirurgical – așa cum a fost maestrul sau, Profesorul P.P. Vancea. Acela reusea operatii extrem de grele, efectuate rapid, perfect si din prima incercare. Dar si Prof Vancea reintervenea in unele cazuri dificile, in care conditiile locale nu permisesera perfectiunea. Tot asa, si Dr Bordeianu a intrerupt operatia in cazurile in care riscul continuarii operatiei era prea mare. Doar regula de baza a medicinii spune: "primum non nocere, deinde curare" (mai intai sa nu faci rau, apoi sa vindeci). Intotdeauna insa, in astfel de cazuri, a doua-a sau a 3-a zi – cand lucrurile se linisteau, reintervenea, astfel incat, in final nimeni sa nu poata reprosa ceva actului medical.

      Spunea adesea colegilor: „un chirurg trebuie sa fie foarte atent cu modul in care incheie o operatie. In nici un caz, nu trebuie sa se grabeasca. Operatia nu este o intrecere sportiva, ci are scopul de a rezolva integral suferinta si de a exclude orice posibile complicatii viitoare. Pe de alta parte insa, medicul trebuie sa fie constient de faptul ca este si el om supus greselii. Ca atare, el trebuie sa-si priveasca critic orice etapa a procesului operator. Daca a constatat ca un gest nu este apropiat de perfectiune, el nu trebuie sa treaca mai departe ci trebuie sa-l refaca, pentru ca orice manevra imperfecta poate compromite rezultatul final. Iar daca in timp constata o complicatie, el trebuie sa reintervina, indiferent dacă acea complicatie a apărut ca urmare a manevrelor sale imperfecte, sau a evolutiei bolii insesi. Principala sa responsabilitate este fata de omul bolnav. Nimic nu trebuie sa treaca inainte: mandrie, renume, interes material”.

     Exista medici care au fost invatati prin clinicile universitare sa nu reintervina, caci reinterventia ar semnala un medic slab. Pentru ca renumele sa nu le fie afectat, ei nu reintervin orice s-ar intampla, caci de multe ori, (zic ei) ochiul se vindeca si singur. Realitatea este ca ochiul se poate vindeca si sigur, dar, de cele mai multe ori se vindeca cu defect. Acest defect îl va deranja pe bolnav toata viata, va fi observat de orice medic, iar acela va sti din ce cauza s-a produs. Cei care nu reintervin pentru a nu-si strica renumele (in general, scoliti la Bucuresti) nu iau in consideratie faptul ca exista un interval de timp in care daca actionezi, nu raman consecinte. Daca lasi sa treaca acest interval, repararea unor complicatii devine uneori mai dificila decat vindecarea bolii insesi. In plus, organul operat va continua sa il deranjeze pe bolnav toata viata. De aceea, spre deosebire de alti colegi care isi cheama bolnavii la control numai dupa 30 zile de la operatie, Dr Bordeianu este adeptul controalelor mai frecvente (la 3, 10. 21, 30 zile), efectuate de el sau de orice alt oftalmolog. Unii bolnavi isi spun: "daca m-a chemat doctorul sa vin la 30 zile, vin la 30 zile chiar daca ma doare ochiul de 2 saptamani". Alti bolnavi nu se prezinta la alti doctori ca sa nu se supere cel care i-a operat. Dr Bordeianu nu se supara, si chiar le spune: "in caz ca nu sunt disponibil, mergeti la orice medic oftalmolog, caci orice medic e mai bun decat nici un medic". Nu se supara pentru ca nu are de ce sa-i fie rusine cand altii ii examineaza lucrarea: toata viata a facut in asa fel incat oricine ar examina ochiul operat sa nu poata spune decat: "frumoasa operatie! Cine te-a operat?"

     Dar, pentru ca isi cheama bolnavii mai frecvent la control mai mult pentru linistea sa, nu taxeaza aceste controluri suplimentare nici in privat.  

     Cat despre numarul acestor controluri, spunea adesea colaboratorilor: "orice medic doreste ca drumul spre vindecare sa fie cat mai scurt, cu cat mai putine chemari la control. Dar nu intotdeauna pacientul merge pe mijlocul drumului: uneori o ia catre o margine, alteori – catre alta, iar de ambele parti se deschide prapastia esecului. Rolul medicului este de a veghea ca pacientul sa ramana pe mijlocul drumului, si de aceea, daca i se pare ca ceva nu merge cum ar trebui, sa cheme bolnavul mai des la control, iar daca evolutia ii cere sa reintervina, sa o faca fara ezitare: mai important decat lungimea drumului este ca la capatul drumului sa il astepte pe bolnav vindecarea. Daca organul operat nu il va mai deranja toata viata, amintirea lungimii drumului se va estompa, iar bolnavul va ramane numai cu sentimentul de recunostinta pentru redobandirea sanatatii."

     Aceste comandamente a incercat Dr Bordeianu sa le impuna si colaboratorilor săi, iar 2 exemple sunt edificatoare:

       1. Fisa postului de sef de sectie ii cerea Drului Bordeianu sa controleze la externare si bolnavii operati de ceilalti colegi: pe un astfel de bolnav, in varsta de 84 de ani, operat la singurul ochi functional, a constatat ca plaga de extractie a cataractei fusese inchisa cu 10 fire, in loc de 5. Din acele 10 fire, 6 - taiasera tesutul, in asa fel incat la 7 zile dupa operatie, plaga mai ramasese suturata cu 4 fire. Gandind cu voce tare, i-a spus medicului: "daca ati pus 10 fire inseamna ca acestea au fost necesare, caci nimeni nu prelungeste inutil operatia. Daca au fost necesare 10 fire din care 6 au taiat tesutul la numai 7 zile dupa operatie, inseamna ca firele au fost trecute prea superficial. In aceasta situatie ar fi bine sa refaceti sutura prinzand mai mult țesut. În nici un caz eu nu aș externa bolnavul acum, fără a resutura plaga, caci ochiul operat este singurul functional, iar dacă bolnavul se impedica, orice lovitura la ochi poate redeschide plaga, care acum este practic nesuturata. Iar consecinta poate fi pierderea definitiva a vederii. Chiar daca nu se loveste, o plaga insuficient suturata va genera curburi anormale ale corneei (astigmatism) si vedere slaba ce va necesita ochelari cu multe dioptrii cilindrice." Doctorita s-a ambitionat si a externat bolnavul, deoarece maestrii ei din Bucuresti au invatat-o ca a reinterveni imediat dupa operatie este semn de medic slab pregatit. La control, s-a constatat ca bolnavul a fost atent, nu s-a lovit, iar ochiul arata bine. Din pacate insa, astigmatismul citit la aparat era de 11 dioptrii, iar bolnavul vedea multumitor numai cu o lentila de 7 dioptrii cilindrice, care îl ametea. Deci, medicul a impus bolnavului cheltuieli importante legate de operatia cu implant, promitandu-i ca va scapa de ochelarii grei si grosi, dar in final, bolnavul constata ca vede bine numai cu ochelari grei si grosi, care-l ametesc. Cat de multumit va fi acel bolnav, si ce sentimente ii vor trezi amintirea medicului care l-a operat, în conditiile în care promisiunea neonorata il va lovi in fata de fiecare data cand va deschide ochiul?

 

       2. Pentru a preveni repetarea unor asemenea ambitii in detrimentul bolnavilor, Dr Bordeianu a trebuit sa dea un exemplu, iar prima ocazie a fost oferita de un coleg pe care altminteri il aprecia: la o vizita de dimineata, o bolnava operata de acel coleg in ziua precedenta s-a plans ca nu vede nimic. La examen s-a constatat ca nu fusese scoasa toata cataracta, ci ca tot cortexul posterior ramasese pe loc. Colegul dorea sa externeze bolnava pentru ca – spunea el, cortexul se resoarbe in timp. Dr Bordeianu i-a reamintit ca literatura recomanda curatarea completa a cataractei, deoarece prea multe resturi lasate sub implant se vor resorbi in cateva luni (timp în care bolnava nu va vedea nimic), si vor lasa densificari ale capsulei, care vor necesita tratament cu laser YAG, la intensitati foarte mari, ce pot altera si cristalinul artificial. I-a mai spus ca nu este o crima sa nu termini complet operatia daca au aparut situatii ce expuneau la pierderea ochiului, dar ca este obligator ca a doua sau a treia zi, in conditii de calm si pe bolnav bine pregatit, sa reintervii pentru a termina manevrele intempestiv intrerupte. Colegul a refuzat sa reintervina, iar atunci, seful de sectie a preluat cazul: a reintervenit si a completat toaleta capsulei posterioare. A facut aceasta cu durere in suflet, pentru ca era vorba de acel coleg.  A facut-o insa in dublu scop: in scop curativ (pentru a rezolva acea bolnava), dar si în scop educativ, pentru a demonstra ca se poate completa operatia de cataracta fara risc, si pentru a-si convinge colegii ca nu vor mai fi tolerate ambitii in detrimentul bolnavului. Cat despre bolnava, aceea a parasit spitalul a doua zi, multumita ca si-a recapatat vederea.

     Dn păcate, aceasta exigenta deosebita i-a atras alte animozitati din partea colegilor.

 

                              3. Buna pregatire profesionala

              A. Medicina este o profesiune care se invata la facultate, "tocind".

     Se spune ca medicina este o specialitate de tocilari, dar se uita faptul ca materiile care stau la baza formarii unui medic se studiaza aprofundat numai in facultate. Se uita ca elevul a inceput tocitul din clasa intaia si a tocit ani de zile pana cand a ajuns sa stie adunarea, scaderea, inmultirea, impartirea, radicalii, multimile, legile fizicii, tabelul Mendeleev, etc. Atata doar ca a tocit in clasele primare, cand tocitul parea normal. Dintr-o pudoare nejustificata, anatomia si fiziologia omului au fost studiate numai superficial, in clasa terminala a liceului. Ori, pe cunostintele de anatomie si fiziologie trebuie sa se cladeasca intreaga pregatire a viitorului medic. In conditiile in care aceste cunostinte nu s-au acumulat in scoala, informatiile trebuie memorate in facultate, iar aceasta se poate face numai prin "tocit".

     Din nou, informatiile despre modul cum a trecut prin liceu sunt predictive pentru viitorul medic: rareori dintr-un elev chiulangiu poate rezulta un medic eminent. Daca elevul s-a invatat sa fie superficial in scoala, sunt toate sansele sa se comporte superficial si in facultate. Iar daca in facultate nu a aprofundat cunostintele specifice profesiunii, pregatirea sa ca viitor medic specialist va fi lipsita de fundament. Asa incat, daca un medic a avut note slabe in facultate, sunt sanse ca persoana sa nu fi fost serioasa, sau sa nu fie prea bine dotata intelectual, ceeace este grav intr-o meserie care se ocupa de sanatatea sau viata unui om. Pe de alta parte insa, daca un viitor medic a avut nota mari in facultate, avem certitudinea ca este o persoana bine dotata intelectual si serioasa, o persoana care s-a invatat sa faca bine ceeace face inca din facultate.

     Revenind la subiectul prezentarii noastre, Dr Bordeianu a parcurs facultatea cu rezultate excelente, mentionate la punctul 2 al acestei prezentari.

              B. Medicul trebuie sa invete toata viata.

     Profesorul Arseni de la Neurologie avea o vorba: "medicul care nu a citit 6 luni se poate apuca de pascutul oilor". Ori, prin anii 1970, majoritatea tratatelor de valoare erau editate in limba franceza sau engleza, (mai ales in engleza). Dr Bordeianu invatase bine Franceza in liceu. Pentru a cunoaste si Engleza, a urmat la seral primii 3 ani ai Facultatii de Limba si Literatura Engleza la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, in paralel cu specializarea in oftalmologie. Pe parcursul acestor 3 ani a invatat pe rupte, deoarece se inscrisese la facultate pentru a invata limba, nu pentru a obtine diploma de absolvire. Aceasta atitudine a multumit pe toti cei din jur: colegii de grupa erau fericiti ca scapau de ascultare (avea cine sa raspunda), iar asistentii erau multumiti ca aveau cu cine lucra. Cel mai multumit a fost insa subiectul acestei prezentari, care, la capatul celor 3 ani de facultate, cunostea sensul a 12000 de cuvinte cu derivatele lor, fapt cu totul remarcabil daca ne gandim ca Shakespeare si-a scris opera folosind aproximativ 6000 de cuvinte.

     Cu acest fond bogat de cuvinte, a fost probabil singurul oftalmolog roman care a tradus si invatat cele 15 volume ale tratatului "The System of Ophthalmology" ale lui Sir Stewart Duke Elder, fiecare avand peste 800 pagini. La acea vreme era cel mai complet tratat de oftalmologie existent pe plan mondial. Ceeace nu a facut, nu a publicat sub nume propriu parti din acel tratat, asa cum au facut altii cu alte tratate. Cu alte cuvinte, nu a plagiat.

     In continuare, a invatat toata viata. Dupa revolutie (lovi-lutie sau ce o fi fost aceea), a putut sa participe la congrese in strainatate, ocazie cu care si-a putut actualiza in permanenta cunostintele prin participarea la sedinte si la cursurile de specializare organizate.

     Ceeace este de semnalat este faptul ca Dr Bordeianu a fost singurul oftalmolog roman care a prezentat 1-3 lucrari la toate congresele internationale la care a participat: cu alte cuvinte, a fost nu numai consumator de informație, ci și furnizor de informație pe plan internațional. Spre deosebire de el, aproape toti ceilalți oftalmologi romani fie au participat pasiv (fara lucrari), fie nici macar nu au fost prezenti la sesiuni, folosind deplasarea în strainatate pentru a vizita localitatea sau tara respectiva. Mai este o diferența: el și-a plătit deplasarea din venituri proprii, în timp ce aproape toți ceilalti oftalmologi romani au avut participarea sponsorizata de firme. În aceste condiții, se pune întrebarea: „pentru ce au fost ei sponsorizati?” Răspunsul este simplu: „drept răsplata pentru ca au recomandat produsele mai scumpe distribuite de acele firme, deși pacienții ar fi obținut aceleași performanțe cu produse mai ieftine”. Altfel spus, pentru ca si-au încălcat deontologia, in detrimentul pacientilor.

      Este membru:

- fondator al Societatii Europene de Glaucom;

- al Societatii Franceze de Oftalmologie,

- al Societatii Europene de Chirurgie a Cataractei si Chirurgie Refractiva;

- al Societatii Romane de Oftalmologie,

- al Societatii Romane de Chirurgie a Cataractei si Chirurgie Refractivela,

- al Societatii Romane de Glaucom.

     Este singurul membru roman al acelor societati, care are contributii originale in toate aceste domenii. Dupa cum puteti vedeadin folderul "Linii de cercetare finalizate", Dr Bordeianu are contributii originale si in alte domenii ale oftalmologiei. Fiecare linie de cercetare a fost desvoltata în 2-8 lucrări stiintifice. Este Doctor in Stiinte Medicale din anul 1983, cu o lucrare care inca isi mentine valoarea: incercarea de stabilire a unei metode de calcul a presiunii intraoculare tolerate, cu importanta capitala in glaucom. Este coautor la Tratatul de Oftalmologie editat sub coordonarea Profesorului Mircea Olteanu in anul 1992.

             C. Un medic bun trebuie sa aiba spiritul de observatie treaz toata viata.

     In primul rand, are nevoie de aceasta calitate pentru a diagnostica boala: in fond, munca unui medic este foarte asemanatoare cu cea a unui detectiv. Ca si acela, medicul trebuie sa caute trasatura esentiala a suferintei acuzate de bolnav si sa o compare cu aspectele tipice inregistrate in literatura si inmagazinate in memoria sa. Cu sprirtul de observatie treaz si cu un bagaj bogat de cunostinte, medicul poate pune de cele mai multe ori un diagnostic corect pentru cazurile cu aspect tipic. Din pacate, in medicina nu exista boli, ci exista bolnavi: aceasta zicere sintetizeaza realitatea ca fiecare pacient are modul sau propriu de a manifesta boala si de a reactiona la tratament.  

     Numai spiritul de observatie treaz il poate ajuta pe medic sa deceleze elementul esential si definitoriu din multitudinea de acuze – de multe ori stufoase ale bolnavului. Și tot spiritul de observatie il va ajuta pe medic sa observe forme de manifestare noi, sau raspunsuri neobisnuite fata de cele descrise in literatura: uneori, aceste raspunsuri neobisnuite il pot duce pe medic la noi modalitati de tratament.

       Un exemplu este demonstrativ: in anul 1998, un coleg i-a cerut Drului Bordeianu sa preia bolnava Iana din Baicoi, care se internase pentru un glaucom absolut al afakului pe ochi cu keratopatie edematoasa. Colegul o operase in trecut de 2 ori fara succes, dar glaucomul recidivase de fiecare data, iar in acea dimineata bolnava revenise cu dureri mari. În cursul tratamentului de pregătire a operatiei de glaucom, Dr Bordeianu a observat ca și corneea s-a clarificat partial, un efect care nu mai fusese raportat vreodata in literatura. Constatarea l-a condus spre inovarea singurului tratament medical in keratopatia edematoasa, eficient - daca este aplicat la inceputul decompensarii.

       Acest episod demonstreaza importanta spiritului de observatie: nu este posibil ca numai Dr Bordeianu sa fi avut de operat cazuri cu glaucom recidivat asociat cu keratopatie edematoasa: asocierea este rara, dar nu exceptionala. Deasemenea, nu este posibil ca alti medici din tara sau din strainatate sa nu fi pregatit reinterventia pentru glaucom: pregatirea este recomandatade mult timp in literatura.

       Dr Bordeianu a fost insa primul care a avut spiritul de observatie treaz si a observat efectul favorabil al pregatirii operatiei de glaucom asupra keratopatiei edematoase. Urmatoarea miscare trebuia sa constea in prezentarea acestui nou tratament intr-o lucrare stiintifica: acest pas nu a mai putut fi făcut, deoarece la lucrare trebuiau anexate fotografii care sa dovedeasca efectul. Din pacate, la Ploiesti nu exista nici acum biomicroscop cu camera foto inclusa. Dr Bordeianu isi facea fotografiile cu un aparat tinut in mana, la luminat lateral, cu timp de expunere prelungit, iar multe imagini nu erau clare. In plus, la luminatul lateral, edemul corneean este slab vizibil pe cliseu. In aceste conditii, lipsa mijloacelor de documentare a efectului l-au impedecat sa isi publice descoperirea, cu atat mai mult cu cat tratamentul nu este lipsit de riscuri.

 

       Cat despre eficienta tratamentului, cazul bolnavului Dinu vorbeste de la sine: prin 2004, la 2 luni dupa operarea cataractei de către Prof. Pop Mihai din Bucuresti, ochiul acestui pacient evolua spre keratopatie edematoasa. Profesorul ii aplicase tot arsenalul terapeutic cunoscut din literatura, dar fara succes. Exasperat, dupa cel de al 8-lea control, i-a spus: "nu mai am ce sa iti fac! Nu te mai pot ajuta cu nimic! Nu mai veni la control la mine decat daca vrei sa il scoti!" Cum bolnavul era din judetul Prahova, a preferat sa-si scoata ochiul la Ploiesti, si a luat legatura cu Dr Bordeianu la cabinetul privat. Ochiul era foarte iritat, dureros, corneea era edematoasa, cu microvezicule rupte, iar bolnavul declara ca asa nu mai poate continua: viata ii devenise un chin. Dr Bordeianul i-a propus sa incerce noul tratament testat cu succes timp de 6 ani, iar bolnavul a acceptat. Dupa numai 2 sedinte, ochiul s-a liniștit, corneea s-a clarificat, iar vederea s-a normalizat.

 

             D. Un medic bun participa cu lucrari la viata stiintifica.

     Aceasta, deoarece cu ocazia elaborarii unei lucrari stiintifice, medicul trebuie sa-si actualizeze cunostintele in acel domeniu, pentru a putea interpreta manifestarile observate pe cazurile sale in functie de informatia existenta in literatura de specialitate. Pentru domeniul analizat, o lucrare echivaleaza cu un mic examen: dupa ce ai elaborat o lucrare despre o anumita boala, poti recunoaste mai usor acea suferinta, o poti trata mai bine. Se poate spune ca in acel domeniu esti un medic mai bun decat erai inainte.

     Unii medici considera ca simpla prezenta fizica in salile unor congrese echivaleaza cu participarea la viata stiintifica, chiar daca nu prezenta lucrari. Bineinteles, si aceasta participare pasiva, fara lucrari, este o metoda de actualizare a cunostintelor, dar numai la nivel superficial, "urechistic": afli de existenta unor noutati, dar pe o ureche iti intra si pe cealalta iti ies. Sunt atat de multe aspecte noi prezentate intr-un interval atat de scurt de timp, incat la capatul celor 3-4 zile de congres pleci numai cu uimirea ca intr-un interval atat de scurt de timp au putut apare atatea noutati si cu convingerea ca trebuie sa mai citesti pentru a le intelege atat semnificatia, cat si posibila legatura cu activitatea proprie.

     Cand insa elaborezi o lucrare, intri in profunzimea aspectelor discutate, iar actualizarea este una gandita, nu numai auzita.

      Prima sursa de lucrari stiintifice este reprezentata de analiza experientei proprii in legatura cu manifestarile tipice ale diferitelor boli. Cazurile care se manifesta atipic reprezinta o a doua sursa de lucrari stiintifice, o sursa destul de bogata, avand in vedere ca pana la 20% dintre bolnavi se pot manifesta atipic. In ambele situatii, medicul – inarmat cu spirit de observatie, cu bagaj bogat de cunostinte si cu dotare intelectuala macar medie – va incerca sa grupeze cazurile analizate dupa comportament si sa traga concluzii care sa-i usureze munca viitoare. Dacă a parcurs aceasta etapa, nu mai este decat un pas pana la dorinta de a impartasi si altora din experienta proprie, fie pentru ca medicii care nu au intalnit acele manifestari sa poata ajunge mai repede la un diagnostic corect, fie pentru ca medicii mai tineri sa poata evita greselile care apar in mod inerent in procesul de invatare a unor noi procedee.

 

       Si mai exista o consecinta, aproape un miracol: daca te apleci cu pasiune asupra unui domeniu si ai un nivel intelectual cel putin mediu, poti constata ca incepi sa-ti pui intrebari si, ceeace este uimitor, incepi sa gasesti raspunsuri la acele intrebari. Daca le incerci, poti constata ca dau rezultate favorabile. Comparandu-le cu datele din literatura, poti vedea ca unele din acele raspunsuri nu au mai fost formulate. Si iata cum, dintr-un medic banal - capabil sa invete numai de la altii si sa transmita bolnavului ce a invatat, poti ajunge cercetator in domeniul medical, inovator sau chiar inventator. Aceasta este a treia sursa de lucrari stiintifice. 

       Ceeace este de semnalat, este ca oricine poate parcurge acest drum daca are un bagaj bogat de cunostinte, un nivel intelectual cel putin mediu si daca a lucrat in preajma unui profesor capabil  sa-i transmita pasiunea pentru promovarea noului. Altminteri nu se explica faptul ca toti colaboratorii tanarului Profesor PP Vancea de la Iasi din anii '70 (doctorii Calin, Jalobceastai, Colev, Schwartzenberg, Dragomir si – ultimul pe lista – Bordeianu), toti au ajuns promotori ai noului, si, intr-o masura mai mare sau mai mica, inventatori.

 

       Din pacate, dupa disparitia tripletei de aur Vancea-Olteanu-Radian, niciunul din profesorii de Oftalmologie din tara nu au mai aratat asemenea calitati, motiv pentru care cercetarea originala in oftalmologia romaneasca a coborat la un nivel atat de scazut. Nu spun ca profesorii actuali nu opereaza corect cazuri dificile. Spun numai ca opereaza cu succes numai cazuri dificile care seamana cu cele descrise in literatura sau pe care le-au văzut rezolvate de altii. Daca pacientul raspunde diferit fata de ceea ce au învățat de la altii, produc rebuturi. Ori, un profesor, suindu-se pe piedestal, trebuie sa fie macar cu un cap peste cei pe care ii conduce, trebuie sa inoveze si sa gaseasca solutii mai ales in cazurile care care nu seamana cu cele descrise in literatura, cazuri care i-ar fi incuiat pe ceilalti medici. Din pacate, aceasta calitate lipseste tuturor profesorilor de astazi. Au ajuns ditamai profesori numai persoane ale caror singur merit este ca au dat un examen in plus fata de ceilalti, dar care timp de o viata nu au observat nimic deosebit la bolnavii lor, nu participat cu lucrari la congresele internationale si nu au avut lucrari acceptate spre publicare in niciuna din marile reviste de specialitate din strainatate.

 

       Mai grav este ca au ajuns profesori si indivizi care nu au prezentat lucrari stiintifice nici măcar la reuniuni interne. Astfel de profesori se comporta in cel mai bun caz ca buni organizatori de sanatate, echivalenti ai fostelor "surori gospodine" din clinicile universitare de prin anii '60. Ca urmare, pentru ca nu pot mai mult, au timp de pierdut prin emisiuni tabloide, nefiindu-le rusine sa se fataie pe sticla, falsand muzica populara. Persoana – prototip nu este proasta, dar nu are inclinatii catre cercetarea stiintifica. A crescut pe langa profesorul Olteanu, dar, fiind securista clinicii inainte de 1989, si-a luat rolul in serios. In acea calitate, ea (incepatoare in oftalmologie) se rastea la Profesorul Olteanu (care trebuia sa o invete meserie) cu astfel de cuvinte: "cum va permiteti D-le profesor sa consultati un cetatean strain fara ca eu sa fiu prezenta in cabinet si sa asist la discutii?" (In episodul respectiv, cetateanul strain era ambasadorul Libanului la Londra, care se intorcea in tara sa pentru ca orbea printr-un glaucom pe care il operase fara succes in Anglia. Auzind de profesorul Olteanu, a solicitat sa fie consultat: mai tarziu, a fost si operat cu succes de catre acesta).

Ei bine, un astfel de nimeni in specialitate, se rastea la cel ce ajunsese CINEVA în specialitate. Iar noi, din secretariat, puteam auzi tot ce se discuta la profesor. Cum mai putea profesorul sa transmita tot ce stie unui astfel de invatacel nerusinat? Nu este de mirare ca Profesorul Olteanu a socotit ca nu merita sa arunce seminte valoroase intr-un asemenea sol toxic. Persoana a ajuns un specialist mediu, si atat. Prin spate politic, însă, a ajuns si profesoara de Bucuresti, dar faptul ca nu are lucrări stiintifice, spune totul despre valoarea sa.

       Mai jos decat acest tip de profesor (ramasa o adevărata Vanghelie pe plan stiintific), este numai cel pe care mintea nu il ajuta. Un astfel de individ chiar ca i-ti trezeste intrebarea: "ce cauta el printre profesorii universitari?". Dar asa a fost el dintotdeauna. Parca il vad prin 1985 tropaind pe la congrese prin jurul Dr-ului Bordeianu si rugandu-l: "Dati-mi si mie D-le Doctor o idee, una cat de mica, sa fac si eu o lucrare mai de Doamne ajuta, ca nici nu se uita profesorul Vancea la mine". Dupa numai 5 ani insa, la lovi-lutie, a negociat perfect perioada tranzitiei: el – fiu de colonel de securitate (deci acoperit – daca Ceausescu revenea la putere), s-a dat revolutionar, a capatat certificat si s-a strecurat in noua conducere sanitara a judetului. Apoi, pe nesimtite, a ajuns profesor intr-o clinica din oras. Dar ce folos? Din punct de vedere stiintific, a ramas tot cel din 1985. Cu singura diferenta ca acum asteapta sa fie salutat de cei pe care alta data ii implora. Ca dé, vezi Doamne, a ajuns profesor!

     Spre deosebire de majoritatea medicilor de provincie si chiar de unii universitari, Dr Bordeianu a elaborat in cursul celor 46 de ani de profesiune peste 450 lucrari stiintifice prezentate in tara si strainatate. In tara a participat cu 1-7 lucrari la majoritatea congreselor nationale sau regionale. S-a ajuns pana acolo incat, in anul 2007, s-a impus ca un medic sa nu poata prezenta decat 3 lucrari in nume propriu la congresul Societății Romane de Oftalmologie, iar tinta era Dr Bordeianu, care, cu un an inainte prezentase singur 7 lucrari. La congresele din strainatate, a fost singurul oftalmolog roman care a avut 1-3 lucrari admise spre prezentare de fiecare data cand a facut deplasarea. In aproape toate acele lucrari, pornind de la analiza cazurilor avand comportament deosebit, a creionat atitudini terapeutice originale.

     Numai rezumatele principalelor linii de cercetare incununate de succes ocupa 12 pagini. Fiecare din aceste linii de cercetare s-a materializat prin cate 2-8 lucrari stiintifice prezentate la congresele din tara si strainatate. Unele au fost publicate in revista romana de oftalmologie, altele – in marile reviste de specialitate din strainatate. In sfarsit, altele au fost considerate suficient de importante pentru a sta la baza unor brevete de inventie.

           E. Un medic bun trebuie sa isi cunoasca limitele.

     Oricat ar fi de bun, un medic trebuie sa ramana umil atat in fata bolii, cat si in fata celorlalti colegi, deoarece este posibil ca aceia sa fi avut o experienta mai bogata decat a sa in anumite domenii. Daca lucreaza intr-un centru mai mic, medicul trebuie sa recunoasca faptul ca exista boli sau pacienti la care alti doctori pot avea rezultate mai bune. Nu trebuie sa-i fie rusine sa ceara ajutorul colegilor din centrele universitare sau chiar din aceeasi localitate.

     In acest sens, Dr Bordeianu spunea de multe ori: "in oftalmologie, rolul medicului nu este sa il duca pe bolnav spre intuneric sub supraveghere medicala, ci sa ii ofere cea mai buna vedere permisa de stadiul de boala, pentru o cat mai lunga perioada de timp." De indata ce constata ca boala progreseaza sub tratament, medicul trebuie sa schimbe tratamentul, iar daca constata ca boala progreseaza sub orice tratament medical, trebuie sa trimita cazul la operatie. Iar dacă l-a operat și nu l-a vindecat, trebuie sa îl trimită altui coleg mai experimentat.

       Ori, ce se constata in practica? De suficiente ori, mai ales in cataracta, glaucom si strabism, pentru a nu pierde bolnavul, medicul de policlinica tine sub tratament medical cazuri care continua sa evolueze sub tratamentul recomandat. Odata ajunsi la spital pentru operatie, bolnavii declara ca s-au plans de multe ori medicului de policlinica, acuzand faptul ca vederea continua sa se degradeze, dar ca acela a continuat sa-le prescrie fie tratament medical, fie ochelari. Daca in cataracta intarzierea operatiei aduce numai o dificultate suplimentara pentru chirurg, in glaucom si strabism, pierderile pot fi definitive: in glaucom – pentru ca fara tratament eficient fibra nervoasa degenereaza in timp, iar in strabismul in care axele vizuale nu sunt perfect paralele – pentru ca trece perioada in care copilul poate "invata" vederea normala.

       De aceea, Dr Bordeianu ii sfatuieste pe bolnavi sa se comporte asa cum se comporta cand constata o defectiune la masina: sa mearga la un mecanic, sa-i relateze defectiunea si sa-i ceara sa o repare. Daca dupa reparatie constata aceeasi defectiune, sa se prezinte la acelasi mecanic – pentru ca defectiunile pot afecta mai multe componente, care trebuie remediate pe rand. Daca insa si dupa a treia vizita masina nu merge bine, sa schimbe mecanicul. Daca bolnavii constata persistenta sau agravarea simptomelor in ciuda tratamentului corect administrat, daca relateaza la repetate vizite scaderea performantelor vizuale iar medicul nu gaseste solutia, sa schimbe medicul: este clar ca acel medic nu poate mai mult.

   Un medic de calitate trebuie să aibă taria de a indruma el insusi bolnavul, de îndată ce constata ca boala progreseaza în ciuda eforturilor sale, sau are sanse de a progresa. A trimite nu este semn de slabiciune, ci, dimpotriva – de tarie, și de siguranta ca atitudinea adoptata pana atunci a fost corecta. Medicul de calitate trebuie sa fie in stare ca pentru binele bolnavului sa treaca peste orice interes sau animozitati personale si sa il indrume pe bolnav spre medicul care-i poate rezolva suferinta, fie el și cel mai acerb dusman al sau. Trebuie nu numai sa il trimita, ci sa ii expuna telefonic cazul, oricat i-ar fi de neplacut.

     Desigur, pentru a preveni astfel de dificultati, este bine ca orice medic de provincie sa fie in relatii bune cu toti medicii care activeaza in clinicile universitare. Aceasta regula nu a putut fi indeplinita de Dr Bordeianu. 

       Cum putea fi el acceptat de cei ajunsi azi prin clinici universitare cand el gandeste original, iar ei – nu; cand el are inventii si inovatii, iar ei – nu; cand el publica in reviste importante din strainata-te, iar ei – nu? Cum sa il accepte ei pe cel care ii depaseste in atatea domenii? Cum sa il accepte ei pe cel care, prin simpla existenta, le demonstreaza cum ar trebui sa arate un cadru universitar? Caci tot ceeace el poate face iar ei – nu, sunt cerinte ale postului de cadru universitar. Cum sa il accepte ei pe cel care le tine in fata oglinda, daca din ea se reflecta chipul hâd al nimicniciei?

       Dar, chiar daca stia ca nu este acceptat, Dr Bordeianu a lasat deoparte orgoliul propriu si, atunci cand un bolnav putea fi mai bine tratat cu dotarile existente intr-o clinica universitara, l-a contactat pe doctorul in cauza si l-a rugat sa preia cazul – chiar daca nu era in cele mai bune relatii cu acela.

                              4. Participarea la viata cetatii

     Alaturi de educator si preot, medicul se ocupa de fiinta umana: in aceasta calitate face parte din elita locala. Lui trebuie sa ii pese de orice influenteaza negativ calitatea vietii oamenilor, sa nu ramana indiferent, si, cu orice risc, sa protesteze la orice abuz la care asista. In nici un caz, sa nu participe la incalcari ale drepturilor fiintei umane, chiar cu riscul de a isi bloca propria evolutie. 

 

                      a) Un prim episod s-a intamplat in 1972.

Abia numit medic sef Sectie Oftalmologie la Spitalul Judetean Vaslui, se vede convocat in cladirea "cu caciula" a Consiliului Popular Judetean, la parter, pe stanga intrarii din spate: camera avea intregul perete de sud reprezentat de o fereastra gigantica, ce dadea spre piata centrala. In fata ferestrei – o masa lunga. Dincolo de masa – persoana care il convocase, persoana care nu s-a prezentat. Afara – soare stralucitor, astfel incat Dr Bordeianu, stand cu fata in soare, nu stia cu cine vorbeste: vedea numai o momaie.

– To'ar'su doctor, am aflat ca ati devenit sef sectie. Va felicit. La varsta Dvs e o performanta.

– Multumesc, dar cu ce ocazie am fost convocat?

Ca o fi, c-o pati, pana la urma intra in subiect:

– To'ar'su doctor, ne-am gandit ca ne puteti ajuta. Vedeti, in functia Dvs veniti in contact cu oamenii. Daca la un moment dat asistati la atitudini dusmanoase pentru regim, sau aflati ca unii arunca astfel de vorbe, va rugam sa treceti pe la noi si sa ne informati.

– Tovarase ofiter, eu sunt un om cu contacte limitate. Nu am prieteni, nu beau, nu-mi place sa pierd timpul socializand. Am 2 pasiuni: meseria si familia: cand nu sunt la spital sunt acasa. Nu vin in contact cu oameni in situatii in care sa fie predispusi la confesiuni.

– Nu are a face, to'ar'su doctor. Veniti in contact cu oamenii. Noi vrem sa stim ca manifestati spirit civic si ca ne veti informa daca aflati ceva. Si imi intinde peste masa o hartie sa scriu o declaratie.

– Tovarase ofiter, va pierdeti timpul, nu are rost sa va incurc. V-am mai spus, nu sunt din Vaslui, nu am prieteni in Vaslui, sunt un om pasionat de munca si de cercetare. Nu va pot fi de folos.

Harjoana asta a durat vreo 5 minute, dupa care, cu capul in jos, arunca o privire piezisa:

– To'ar'su Doctor. Noi stim ca vreti sa ajungeti in clinica din Iasi.

– Da, si sunt indreptatit: am numai 28 de ani si am vreo 40 de lucrari stiintifice, lucrez la un brevet de inventie, iar Profesorul Vancea mi-a promis: "Dane, acum mergi la Vaslui, ca nu e loc in clinica. Dar sa stii, eu te duc la Vaslui, eu te aduc in clinica!"

După o clipă de gândire, momaia a răspuns:

– O fi promis el, dar sa stiti: daca nu semnati acum, nu o sa ajungeti!

Dr Bordeianu nu a semnat, dar nici in clinica nu a ajuns: intotdeauna s-a scos la concurs un post pentru care el inca nu era calificat sau pentru care depasise varsta profesionala limita.

 

                    b) In 1981, vazand ca spre Iasi nu sunt sperante, subiectul prezentarii noastre s-a hotarat sa se traga spre Buzau, locul de bastina al sotiei. Dupa multi ani de asteptare, singurul post scos la concurs in acea zona a fost cel de la Policilinica Municipala Ploiesti. A reusit sa obtina o zi integrare in Sectia Oftalmologie a Spitalului Judetean Prahova, unde putea sa-si valorifice indemnarea chirurgicala dobandita la Vaslui. In acel spital, a intalnit o cu totul alta experianta. Dupa 9 ani petrecuti in orasul moldav in care nu a pierdut nici un ochi prin infectii postoperatorii pentru ca a respectat cu strictete regulile de asepsie-antisepsie, in Sectia Oftalmologie a Spitalului Judetean Prahova infectia postoperatorie era considerata ca ceva inevitabil, iar cauza era simpla: oricat ar parea de incredibil, se opera cu instrumentar nesteril.

     Pentru a nu se strica instrumentele prin sterilizare la autoclav, sterilizarea lor se limita la scufundare timp de 30 minute in alcool absolut (96°). In dimineata operatiei, asistenta steriliza o cutie de instrumente mare, cu capac, lua cu mana nesterila instrumentele nesterile din dulap si le punea cu grija in cutie, rasfirandu-le pentru a forma un strat cu grosimea cat mai mica: turna apoi alcool pana le acoperea, si punea capacul. In acest timp, echipa operatorie se spala 15 minute cu apa sterila si sapun, se ioda si se imbraca in halate sterile. Pe atunci nu se foloseau manusi chirurgicale, deoarece erau prea groase si deranjau in practicarea gesturilor chirurgicale delicate. Se intindeau campuri sterile pe masuta de instrumente si pe bolnav, se scoteau instrumentele din cutia cu alcool pe masuta sterila si se incepea operatia. La terminarea operatiei, asistenta sterila curata mecanic instrumentele cu un tampon umezit in ser steril si le reaseza timp de 15 minute pentru "sterilizare" in alcoolul care statuse in cutia inchisa ne-etans. In acest interval, bolnavul era pansat cu fasa si transportat la salon, iar medicii se spalau din nou, se iodau si treceau la a doua operatie. In general se operau cam 4-5 operatii pe zi.

     La sfarsitul zilei, lichidul de asazisa "sterilizare" (din care alcoolul s-a evaporat cat a vrut prin expunere la aer timp de 3-5 ore) era recuperat, caci sectia primea numai 3 litri pe luna. In zilele urmatoare, "sterilizarea" folosea aceeasi solutie alcoolica, din ce in ce mai putin concentrata. Se completa cu alcool proaspat numai cand instrumentele nu mai puteau fi acoperite cu ceeace ramasese din zilele precedente. Dupa 1982, cand cureaua economiilor s-a strans la maximum, in loc de alcool absolut primeam alcool medicinal, a carui concentratie de fabrica nu trecea de 85°. In aceste conditii, la sfarsitul lunii sterilizarea se limita la scufundarea instrumentelor nesterile intr-o solutie albastruie cu urme de alcool, timp de 30 minute (la prima operație) sau de 15 minute (la celelalte 3-4 operatii).

     Nici ingrijirea postoperatorie nu era mai breaza: in fiecare dimineata, intregul colectiv facea vizita bolnavilor operati. O asistenta nesterila indeparta fasa cu care era bandajat capul bolnavului. Apoi, asistenta zisa "sterila", care se spalase cu apa si sapun timp de 5 minute, prindea cu degetelele sterile compresele cu care ochiul era pansat, si facea toaleta regiunii operate, folosind comprese sterile. In final, cu aceleasi degete, departa pleoapele pentru ca alta asistenta sa instileze picaturile, stergea excesul si plasa compresele sterile, iar asistanta nesterila pansa bolnavul cu fasa.

Pana la sosirea Dr Bordeianu in sectie, nimeni nu si-a dat seama de faptul ca atunci cand asistenta sterila lua pansamentul vechi de pe ochi, il prindea de fata care venise in contact cu fasa nesterila, devenise deci nesteril. Cu alte cuvinte, inca de la primul bolnav asistenta zisa "sterila" isi desteriliza mainile, pansand cu maini nesterile. La al doilea bolnav, incarcatura microbiana de pe maini crestea, iar la al 15-lea bolnav, mainile asistentei considerata sterila deveneau adevarate surse de infectie, purtand toate tipurile de germeni proveniti de la bolnavii anteriori.

Ca sa rezum, operatiile se efectuau cu instrumentar nesteril (caci alcoolul nu sterilizeaza nimic), iar pansamentul era efectuat in conditii nesterile. Mai mult decât atât, bolnavii septici se incrucisau cu cei aseptici pe holuri, la sala de mese, la sala de consultatii și la WC. În ciuda tuturor acestor condiții potrivnice, nu se pierdeau prin infectii postoperatorii decat 2-3 ochi pe an, dintr-un total de in jur de 800 ochi operati. Era un risc cu care colegii se resemnasera, dar pe care Dr Bordeianu nu a acceptat sa si-l asume. El considera ca a persista in aceasta atitudine echivala cu o crima medicala (caci numai faptul ca se lucra pe un organ mic, perfect incapsulat, de unde infectia rar se putea generaliza, numai aceasta imprejurare facea sa nu existe decese prin infectii postoperatorii dupa chirurgia oculara practicata la Ploiesti). Colegii de varsta lui spuneau: "riscul e mic, ce te doare pe tine, sectia are sef, are cine sa raspunda". Sau: "nu-ti supara seful, ca vei pierde dreptul de a mai opera" etc.           Dr Bordeianu nu a tinut seama de avertismente si a discutat cu seful de sectie. Fara rezultat, insa. Atunci, cu orice risc, a chemat directia spitalului sa constate in ce conditii se opera si se pansa in sectie.

- "Domnule Director, consider ca in acele saloane nu este nevoie sa se lucreze steril" – zice seful de sectie.

- "Taci, mai Bari, ca daca ma aude pe mine cineva ca te-am auzit ca sustii asa ceva si nu te-am dat afara, ma da afara pe mine!" raspunde Dr Popovici, Directorul Adjunct al Directiei Sanitare.

     Masuri s-au trasat, dar nu s-au respectat, asa incat la primele infectii postoperatorii care au urmat, Dr Anastasiu a fost demis din functia de Sef de Sectie, in locul lui fiind numit Dr Bordeianu.

 

                   c) Al treilea episod a urmat aproape imediat.

     Inca de a doua zi a reorganizat sectia, structurand circuite separate pentru bolnavii septici si aseptici: imediat de la intrarea in sectie era un hol de asteptare mare, din care se intra in cabinetul de consultatii ambulatorii unde se triau bolnavii. Cei ce se internau, se schimbau in echipamentul de spital la garderoba imediat alaturata, dupa care erau repartizati fie in sectorul aseptic de la parter, fie in cel septic de la etaj. Desigur, ar fi fost mai bine ca sectorul septic sa fi fost la parter, dar organizarea a trebuit sa tine seama de particularitatile constructive ale sectiei, compusa din 5 rezerve de 2 paturi la parter si din 4 saloane mari – la etaj (2 – foarte mari, de 18 si 20 de paturi si 2 mici – de 6 paturi). Dr Bordeianu a considerat ca rezervele de la parter puteau fi mai usor sterilizate dupa fiecare serie de bolnavi decat saloanele gigantice de la etaj, care nu puteau fi eliberate complet pentru sterilizare numai de Paste si de Craciun. Chiar se glumea in sectie, afirmand ca sterilizarea acelor saloane se facea doar "la miel si la purcel". Din acest motiv, sectorul aseptic a ramas la parter.

     In aceasta structura, circuitul bolnavilor septici era complet separat de cel al bolnavilor aseptici, fiecare compartiment avand personal propriu, sali de operatie proprii, sala de mese propria, WC propriu: ingrijirea oftalmologica se desfasura intr-o singura cladire, bolnavii deplasandu-se confortabil pe holurile si pe scarile sectiei. Daca doreau sa iasa in curte, o faceau numai de placere, pe vreme buna, prin usi si culoare normale, ca in orice cladire destinata ingrijirii omului bolnav. Cat despre modul de lucru, s-a impus sterilizarea corecta a tuturor materialelor si instrumentelor folosite la operatii, si s-au eliminat toate gesturile incorecte din timpul pansarii bolnavilor operati.

     Din nefericire, in Februarie 1986, la 2 saptamani dupa numire, conducerea PCR a judetului a decis sa mute intregul personal TESA al Directiei Sanitare Judetene din "Casa Alba" in cladirea din Bunavestire unde se afla sectia Oftalmologie. Într-un dispret suveran fata de confortul si securitatea omului bolnav, aproape intreg sectorul steril de la parter a fost ocupat de birouri, asa incat din fostul sector aseptic mai ramasesera la parter salile de operatii sterile, cu numai 8 paturi pentru ingrijiri postoperatorii (o rezerva de 4 paturi, o hruba fara geam cu 2 paturi si un culoar de trecere blocat, pe unde vantul batea ca afara, cu alte 2 paturi). La etaj ramasesera cele 2 saloane mari, 2 saloane mici, sala de operatii septice, o sala de mese, o camera de consultatie si un grup sanitar cu 2 cabine (2 cabine la 52 persoane, din care une era de multe ori stricata!!!). Cabinetul de consultatii pentru internare și garderoba erau în clădirea de peste drum. Comunicarea intre aceste 3 compartimente se facea prin curte, printr-o usa "de pitici" avand 1,5 m înălțime. Ușa era taiata in perete la aproximativ 70 cm de sol, pentru ca trebuia sa corespunda tunelului de sub platforma scarii de acces la etaj. Spre acea usita urcau 3-4 trepte, iar dupa usita urma sub scara tunelul 1.5 m inaltime si 2 m lungime mai sus menționat.

      In aceasta structura nu mai puteau fi separate circuitele, bolnavii sterili trebuind sa fie internati la etaj, in sectorul nesteril, amestecandu-se cu bolnavii infectati atât la sala de consultatii, la sala de mese, cât și la grupul sanitar. A 2-a zi dupa internare, deja contaminati, bolnavii erau coborati pentru operația de cataracta, glaucom sau deslipire de retina in sectorul zis steril. Dupa operație, ramaneau în sectorul steril 24 ore, iar în cea de a treia zi erau din nou urcati in sectorul nesteril, pentru a face loc altei serii de bolnavi. Acest circuit afecta major securitatea bolnavilor, deoarece riscul de infectie postoperatorie revenea la ceeace fusese inainte de optimizarea circuitelor in sectie.

     Cat despre confortul bolnavilor in noua structura a sectiei, iata parcursul pe care fiecare pacient era obligat sa il urmeze: dupa intocmirea formelor de internare în clădirea de peste drum, bolnavii se schimbau in echipamentul de spital la garderoba situata langa biroul de internari. Cine venea cu echipamentul de acasa (pijama, papuci, halat), le avea pe masura. Cine nu – trebuia sa se imbrace in echipamentul pe care il furniza spitalul: pijamalele si halatele, dupa spalari repetate, ramaneau prea mici si pline de gauri, iar papucii – mici, rupti si desperecheati. Acelasi era echipamentul si inainte de optimizarea circuitelor secției, dar macar bolnavii circulau in permanenta printr-o singura cladire, incalzita. După mutarea personalului TESA în clădirea secției, bolnavii trebuiau sa traverseze cei 15 metri ai curtii interioare pe orice vreme (vant, ploaie, ninsoare), astfel îmbrăcați sau, mai corect spus – astfel dezbracati. Cum nivelul curtii era mai scazut, se aduna apa: cand o vedeai, era bine, o puteai ocoli, dar cand ningea, sub zapada erau balti pe care nu le puteai observa si calcai prin ele, cu papucii aceia mici, care-ti lasau calcaiul pe afara.

      Calvarul acestor bolnavi, de cele mai multe ori slab vazatori sau practic – nevazatori, era reprezentat de calea de acces spre sectorul cu paturi de la etaj, prin acea usita "pentru pitici" despre care am vorbit. Acea usita fusese initial destinata pentru infirmiere, cu scopul de a scurta drumul spre bucatarie si spre spatiul de depozitare a gunoiului menajer. Fusese deci destinata pentru uzul unor persoane sanatoase, cu vedere buna, in nici un caz pentru nevazatori. Din cale de acces secundar, devenise singura cale de comunicare intre compartimentele sectiei. Dat fiind faptul ca multi dintre bolnavi fie nu vedeau, fie aveau deformari scheletice care-i impiedecau se se plece, aproape la fiecare trecere, bolnavii se loveau cu capul in usorul de sus, fie la intrarea in tunel, fie la ieșirea din tunel, fie la amandoua. Ca urmare, in scurt timp, colturile stinghiilor de sus ale usilor au devenit tesite.

     Culmea calvarului o sufereau insa bolnavii operati. Am arătat ca, la 1-2 zile dupa operație, aceia trebuiau urcati in sectorul de la etaj, pentru a face loc celor care urmau sa fie operati. In acea perioada, tehnicile operatorii erau foarte putin sigure, iar bolnavii trebuiau sa pastreze repaosul la pat cu pansament la ambii ochi timp de 5-7 zile. La deplasare, trebuiau sa tina capul plecat pe spate, deoarece altminteri, aerul care se injecta pe atunci la sfarsitul operatiei putea migra spre spatele ochiului si putea provoca atac de glaucom. In aceste conditii, bolnavii, flancati pe ambele parti de infirmiere, avand ambii ochi pansati si cu capul lasat pe spate, coborau pe bajbaite 4 trepte, faceau 2-3 pasi prin curte (unde pe ploaie sau zloata se aduna un strat de 5-8 cm de apa rece ca gheata) si urcau alte 4 trepte catre usita din perete. Abia aici lucrurile se incurcau. Inchipuiti-va scena: cu ochii pansati, cu capul pe spate, bolnavii trebuiai sa se lase pe vine ca sa poata intra pe usita de pitici si prin culoarul de sub scara. Nu aveau nici un control vizual si nu stiau cat de jos trebuie sa se lase pe vine. De cele mai multe ori, nu aveau nici forta sa o facă – după imobilizarea la pat, asa incat erau mai mult târâti de infirmiere. Din acest motiv dadeau cu capul in repetate randuri fie la intrare, fie in timpul trecerii prin tunel. Pentru a le intelege chinul, incercati sa reproduceti cu ochii deschisi miscarile: lasati-va pe vine 30-40 cm, tineti capul pe spate si parcurgeti in aceasta pozitie 2 metri. Chiar si pentru un om tanar este dificil. Inchipuiti-va cat de greu era pentru un om varstnic, cu forta musculara diminuata, cu ankiloze articulare variate, cu ambii ochi pansati, si obligat sa tina capul pe spate. Nimeni nu stie de cate ori s-au lovit bolnavii cu capul sau chiar cu ochiul operat de reliefurile cladirii. Au fost si situatii in care dupa mutare bolnavii desvoltau complicatii: pierdeau camera ochiului, desvoltau hemoragii oculare, etc. Faptul ca dupa tunel mai aveau de urcat pe bâjbâitelea 20 de trepte completa aceasta adevarata Golgota impusa de conducerea politica a judetului.

     In aceste conditii, la 2 saptamani dupa numirea ca sef de sectie, intr-o Marti la ora 9 s-a tinut sedinta de bilant a Spitalului, cu participarea conducerii locale administrative si politice a judetului, dar si cu delegati de la Minister. Marti era ziua de operatie a dr Bordeianu si, pentru a nu o pierde, a intrat la 7 dimineata in operatie pentru rezolvarea unei urgente: bolnavul, om de vreo 50 de ani, 1.80 m inaltime, 110 Kg greutate, avea o cataracta traumatica si glaucom secundar. Cum nu erau paturi libere in sectorul postoperator de langa sala de operatie, a trebuit urcat la etaj imediat. Nu deplasarea a fost deranjanta, deoarece bolnavul fusese operat prin tehnica pusa la punct de Dr Bordeianu, care permitea mobilizarea imediata a bolnavilor si pansamentul la un singur ochi (incizia corneeana in trepte inversate): bolnavul putea vedea cu un ochi si putea tine capul plecat în fata la trecerea prin tunel. A deranjat insa faptul ca bolnavul, abia dat jos de pe masa de operatie, transpirat leoarca sub campurile operatorii a trebuit sa fie urcat la etaj in conditiile in care in acea dimineata ninsese, iar sub cei 20 cm zapada erau vreo 10 cm de apa inghetata. Bolnavul a mers practic cu picioarele goale prin apa inghetata, iar aceasta suferinta inutila fusese impusa pentru ca niste "cucoane" bine infipte politic sa lucreze in birouri mici, confortabile. Cat despre bolnavi, ce si-or fi zis decidentii? "Da-i in ma-sa, ca d'aia sunt bolnavi, sa sufere!"

     Asa incat, Dr Bordeianu a ajuns la sedinta indignat de faptul ca amputarea sectiei punea in pericol securitatea postoperatorie a bolnavilor. Mai putin a bolnavilor sai, operati prin tehnici personale ce nu necesitau pansament la ambii ochi, ci mai mult a colegilor săi, operati de colegi prin metode clasice, care trebuiau sa respecte pansamentul binocular si repausul la pat 5-7 zile. Aceia trebuiau sa treaca prin chinurile urcarii la etaj in conditiile descrise. Ca șef de secție, s-a ridicat la discutii si a expus situatia creata prin mutarea birourilor in cladirea sectiei. A afirmat ca functionarii TESA sunt oameni sanatosi care se pot feri singuri de pericole, mai pot pune o haina în plus, fara ajutor. Bolnavii insa, sunt batrani nevazatori, de confortul si securitatea carora personalul medicat trebuie sa aiba grija. A spus ca functionarii TESA exista numai pentru ca exista bolnavi, si nu invers. Ca urmare, a cerut ca in primul rand sa fie asigurat confortul si securitatea bolnavilor, si numai dupa aceea (daca se poate) sa fie asigurat confortul si securitatea personalului TESA. Pentru bolnavii oftalmologici a cerut acelasi grad de confort si securitate postoperatorie de care beneficiaza bolnavii internati in celelalte sectii ale spitalului. In plus, a mai argumentat ca Ploiestiul se afla intr-o zona seismica si i-a rugat pe decidenti sa se gandeasca ce s-ar întâmpla dacă intr-o astfel de situație s-ar bloca tunelul de sub scara, singura cale de evacuare in caz de urgenta: toate persoanele aflate la etaj nu ar mai putea fi evacuate (52 de bolnavi, 2-4 medici, 6-8 asistente si 3-5 infirmiere).

     Desi Dr Bordeianu nu ceruse nimic pentru el insusi, a doua zi nu mai era sef de sectie, nu mai lucra in spital ci a fost mutat din nou in policlinica, si nici macar nu a mai avut dreptul la o zi integrare spital-policlinica, interzicandu-i se sa mai opereze in spital timp de 9 luni de zile. Stia la ce risc se expune, dar a considerat ca nu are dreptul sa taca atunci cand erau incalcate interesele celor care nu se puteau apara, ale celor care nu aveau dreptul sa vorbeasca.

 

                   d) Dupa lovi-lutie, Dr Bordeianu a crezut – ca orice om de buna credinta – ca lucrurile se vor schimba in bine, ca jigodiile activisto-securiste ne vor lasa in sfarsit in pace. Din pacate, nu a fost sa fie asa. Cateva saptamani s-au dat la fund, pentru a nu iesi in evidenta. Constatand ca nu li se intampla nimic, au inceput mistificarea. Mai inatii s-au dispersat fizic, prin toata tara: cei patati la Bucuresti au ajuns prin Maramures; cei patati prin Iasi, s-au mutat prin Giurgiu sau Arad. In acelasi timp cu aceasta vanzoleala, a inceput si dispersarea politica: cei mai putin patati, au intrat in partidele istorice, profitand de toleranta obtinuta prin santaj de la fostii detinuti politici. In legatura cu acest aspect, Dr Bordeianu nu poate condamna faptul ca unii detinuti politici au semnat pactul cu diavolul. Oare „latraii” care i-au condanmat prin interventiile lor mizerabile din media stiu oare cum s-ar fi comportat ei insisi intr-un univers concentrationar? Stie oare Cristian Tudor Popescu, cel atat de dur in legatura cu acest aspect, cum s-ar comporta dupa 1, 2, 3, 5, 10, 15 ani de puscarie in conditiile reeducarii de la Pitesti? Facut-a el opozitie regimului comunist din timpul regimului comunist ca sa se poata erija in judecator moral al altora? Dr Bordeianu a facut opozitie deschisa cel putin intr-o situatie, dar nu stie cum s-ar putea comporta intr-un univers concentrationar, si de aceea nu poate condamna pe cei care, dupa 10-15 ani de puscarie, au cedat si au acceptat sa devina informatori ai securitatii. Nu-i mai poate admira fara rezerve, dar nu-i poate condamna.

Revenind la dispersarea politica, dacă cei mai puțin patati au intrat în partidele istorice, cei mai nemernici au intrat in Partidul Socialist al Muncii, net, fost comunist. Restul a intrat la gramada in FSN. Sub conducerea lor a inceput sa se paraduiasca tara, scopul final fiind sa puna mana pe puterea economica – daca pe cea politica o pierdusera. Venisera nemtii, francezii si italienii sa faca automobile, autocamioane, semanatori, dar ei s-au opus, cu lozinca "NU NE VINDEM TARA!!" Mai tineti minte?

     Dandu-si seama de scopul final, Dr Bordeianu a incercat sa-si spun parerea in presa democrata, publicand cateva articole in "Romania Libera". Sunt printate in folderul "Presa generala". Editorialul "Tranzitia dupa Roman" prefigureaza mersul tarii sub conducerea FSN, iar caricatura - adaptata dupa filmul de animatie rusesc cu lupul si iepurele - reflecta tendinta lui Iliescu si a FSN-ului de a se ascunde: in 1990 se ascundea in spatele celor "patru milioane de membri de partid care impreuna cu sotiile fac 8 milioane, iar impreuna cu copiii fac peste 12 milioane de oameni". Noi ii ceream lui și celor cateva zeci de mii de vinovati de chinurile noastre sa se retraga un timp din viata publica. El demonstra ca nu poti exclude din viata publica jumatate dintre populatia tarii. La vremea caricaturii, FSN-ul incerca sa se ascunda prin absorbtia altor partide – ultimul pe atunci fiind partidul Republican al lui Manzatu, cel cu teoria "apei vii".

     Nici atunci Dr Bordeianu nu a tinut cont de interesul sau si nu a tacut. Altii, total nepotriviti pentru functia de sefi de clinici universitare, s-au folosit de lovilitie, au mers cu FSN-ul si au ajuns profesori. Printr-un astfel de artificiu a ajuns profesor si un nimeni ca Carstocea (cacofonie intentionala), după cum rezulta din urmatorul episod: editorialul "Tranzitia dupa Roman" a aparut in Romania Libera din 30 Aprilie 1991. Pentru a nu fi supus la persecutii, Dr Bordeianu a convenit cu Dl Creanga - redactorul sef al ziarului, ca articolul sa fie semnat simplu: Bordeianu Constantin Dan, fara precizarea adresei. Deci, nimeni nu stia ca Dr Bordeianu, oftalmolog din Ploiesti a conceput editorialul, cu atat mai mult cu cat printre redactorii ziarului exista si un anume Bordeianu Constantin. Mare i-a fost mirarea Drului Bordeianu atunci cand, cu ocazia cocteilului organizat in Mai 1991 la Reuniunea Anuala a Oftalmologilor din Moldova de la Piatra Neamt, doctorul Carstocea impreuna cu alt tip l-au abordat cu cuvintele: "De ce nu va vedeti de treaba, dr Bordeianu? Vedeti-va de stiinta, Dle doctor! Lasati-l pe Dl Iliescu sa se ocupe de tara! Lasati-l sa-si faca treaba!" Nimeni altcineva, in afara structurilor fostei securitati, nu putea sti ca Dr Bordeianu a scris editorialul anti-FSN. Fapt demn de semnalat: la scurt timp dupa acest episod, Dr Carstocea a ajuns profesor.

     Cat despre Dr Bordeianu, in loc sa sustina noul regim, el l-a criticat pentru ca merita – dar si l-a facut dusman. Ca atare, desi poate merita, nu a ajuns profesor.

     Asa s-a comportat Dr Bordeianu toata viața, și, dupa cum s-a vazut, a avut de suferit atât din partea autoritatilor comuniste, cât și a celor postcomuniste.

 

     Toate exemplele din paranteza de mai sus demonstrează crezul Dr Bordeianu: medicul este obligat sa facă tot ce poate pentru a asigura reusita tratamentului, mergând pana acolo încât sa fie dispus să-și riste securitatea proprie și poziția în spital pentru binele bolnavilor. Iar dacă pentru reusita tratamentului a trebuit sa lupte cu bolnavii și cu apartinatorii, Dr Bordeianu a luptat cu bolnavii și cu apartinatorii, rastindu-se – dacă aceia nu intelegeau de vorba buna. Dacă a trebuit sa lupte cu conducerea instututiei sau a judetului, a făcut-o fără ezitare. Dacă a trebuit sa lupte cu colegii, a făcut-o, deși și-a trezit animozitati din partea lor.

Pe de alta parte și în mod curios, Dr Bordeianu s-a înțeles foarte bine cu asistentele și infirmierele din toate secțiile în care a lucrat. Acelea, lipsite fiind de personalitati hipertrofiate, s-au conformat imediat indicatiilor sale, iar colaborarea a decurs în cele mai bune conditii. Deasemeni, el s-a înțeles foarte bine cu bolnavii dispusi să se conformeze recomandarilor sale. Aceste realitati ar trebui sa anuleze ideea emisa de detractori, ca Dr Bordeianu ar fi un om cu care se colaboreaza dificil.