Care ar fi beneficiile colaborarii cu Dr Bordeianu?

        Buna pregătire profesională, demonstrata în fisierul "Dr Bordeianu".

 

         Experiența.

     Pe lângă pacientii care se manifesta și răspund la tratament exact ca în tratatele ce au stat la baza pregatirii unui medic, exista destule cazuri care se comporta diferit, și numai timpul ți le poate aduce în fata ochilor. Chiar si dupa 40 ani de experiența mai poți întâlni cazuri care se manifesta diferit, sau răspund diferit la tratament. Dar, riscul ca boala sa te prinda nepregătit, fără a ști cum sa îl rezolvi este cu atât mai mic cu cât experiența este mai mare. Din acest punct de vedere, nici un oftalmolog în activitate din judet și foarte puțini medici în activitate din țara au 47 ani de experienta.                                 

 

11111Inventivitatea, dar nu orice iventivitate, ci inventivitatea productiva, demonstrata prin rezultate pozitive.  

     Diferența dintre un medic bun și unul foarte bun este făcută de modul cum rezolva cazurile neobisnuite. Medicul bun poate rezolva perfect numai cazurile care se comporta așa cum a învățat el din tratate sau de la cursurile de perfectionare la care a participat. Dacă însă pacientul se manifesta diferit sau răspunde diferit la tratament, exista șansa ca medicul să se blocheze. Dacă incidentul apare în timpul unei operatii, sunt toate șansele ca el sa închidă operația fără a o fi terminat și sa trimită cazul spre finalizare în clinici universitare: aceasta este varianta fericita pentru bolnav.

     Varianta nefericita se întâmpla atunci când un astfel de medic, a carei inventivitate nu a fost testata nici în condiții de calm, se ambitioneaza sa inoveze în condiții de stress, încearcand sa rezolve o complicatie pe care nu a mai întâlnit-o și la a carei rezolvare nu a mai asistat vreodată: în astfel de condiții sunt destule șanse ca ochiul să se piarda fie imediat, fie în timp, prin complicatii ramase nerezolvate. Riscul este mai mare în situația în care medicul este lipsit de conștiința profesională, și nu trimite cazul spre rezolvare înca din primele zile după operația nereusita către un coleg care-l poate rezolva integral. Din nefericire, astfel de medici care iși permit să se arunce în necunoscut pe riscul bolnavului, sunt lipsiti și de etica profesională: ei vor temporiza cazul incomplet rezolvat, externandu-l cu tot felul de interdictii greu de urmat, de tipul: „nu te pleca, nu ridica, nu fă focul, nu fă mâncare, nu spala rufe”, etc. La câteva luni după operație, în fata distrugerii practice a ochiului din culpa sa, îl întreabă pe bolnav: „ai ridicat?, Ai făcut mâncare? Te-ai plecat?” „Da, Domnule Doctor, sunt singur și a trebuit sa fac toate astea ca sa trăiesc” zice spăsit bonavul. „Vezi, de asta s-a întâmplat totul” – decide triumfator medicul, bucuros ca a scăpat de responsbilitate.

     Din pacate, exista și astfel de medici, iar dacă îți alegi medicul după prezentarile sumare de pe net sau din relatarile altor pacienți, nu stii cum se va comporta acela în situațiile neobisnuite care pot apare oricând. S-ar putea să fie capabil sa le depaseasca, s-ar putea sa nu fie capabil. Parafrazandu-l pe Napoleon, el poate avea în ranita bastonul de mareșal, dar nu se știe dacă îl va putea valorifica.

 

      Ilustrativa în acest sens este evolutia Dr Pop Mihai, cel care a ajuns profesor universitar după lovi-lutie: prin 1988, la ultimul curs de perfectionare de dinainte de revolutie, Dr Bordeianu a rămas într-o după amaiza în sala de operație ca sa-l vadă pe Dr Pop cum rezolva în garda un corp străin intraocular dificil, situat posterior, la 22 mm de limb. Corpul străin era sigur magnetic, deoarece bolnavul adusese și ciocanul din care sarise, iar forma de pe radiografie semana cu lipsa din ciocan. Operația a decurs rapid, cu gesturi elegante: a făcut o incizie în spatele ecuatorului (pregătită în mod corect, prin diatermie), și a introdus în vitros varful electromagnetului. A facut contactul, dar fragmentul metalic nu a aderat la varf. A mai introdus odată varful în vitros, a făcut din nou contactul, dar din nou – nimic. A repetat manevra de alte numeroase ori, dar corpul străin se incapatana sa nu apara. Dr Pop a decis: „este înfipt în sclera”, și se pregătea sa închidă, pentru a sutura grila de identificare precisa a pozitiei. Dr Bordeianu a examinat radiografia și a constatat ca nu se facuse reductia pentru conicitatea razelor Roentgen, situație în care fragmentul metalic nu era situat la 22 mm de limb, ci la în jur de 18 mm. În acea situație corpul străin nu putea fi înfipt în sclera, ci se afla în gelul vitreean, de unde ar fi trebuit sa apara la aplicarea magnetului. O scurta analiza a modului cum se distribuia forța magnetica în acel caz, i-a clarificat eșecul manevrei de extractie. „Faceți o incizie anterioara și veți vedea cum corpul străin apare la prima aplicare a magnetului” a sugerat Dr Bordeianu. Dr Pop a făcut ce i s-a sugerat, iar corpul străin a aparut la prima încercare.

        Ce se intamplase? Incizia prin care s-a introdus ciocul magnetic a fost plasata prea posterior, ca pentru un corp străin situat la 22 mm. Fragmentul metalic era însă situat la 18 mm, așa incat nu se mai afla pe aceeași linie cu varful și corpul electromagnetului, situație în care forta magnetica ar fi fost maxima. Cu varful introdus prin incizia situata prea posterior, fragmentul metalic se afla undeva la egala distanța intre vârful și corpul electromegnetului, perpendicular pe linia care le unea. În acea pozitie, este adevărat ca vârful subtire al electromagnetului ajungea mai aproape de fragment, dar transmitea numai o parte din forța magnetica. Grosul forței era emis de corpul electromagnetului, situat anterior, în mana chirurgului. Ca atare, fragmentul metalic era atras mai mult spre corpul electromagnetului - situat în mana medicului, decât spre vârf. De îndată ce Dr Pop a introdus vârful printr-o alta incizie situata anterior, în așa fel incat forța transmita de vârf să fie pe aceeași direcție cu cea emisa de corp, cele 2 componente s-au insumat, iar fragmentul metalic a fost a fost extras din prima încercare.

 

       Acel episod a demonstrat ca la vârsta de 40 de ani, Dr Pop nu putea inova, nu putea găsi soluția salvatoare într-o situație pe care nu a mai întâlnit-o. După acel episod, Dr Bordeianu spunea de multe ori colaboratorilor: „Daca aș avea nevoie de o operație pe ochi, m-aș lasa pe mana Drului Pop, pentru ca are mana sigură și gesturi elegante. M-aș ruga însă ca parcursul operator să fie cel obișnuit, despre care a mai citit sau l-a mai văzut rezolvat la alții. Altminteri, s-ar putea sa-mi pierd ochiul. Aceasta, pentru ca, dacă la 40 de ani nu poți găsi soluția pentru situații neobisnuite, așa vei rămâne toată viața.”

 

       Afirmatia i-a fost demonstrata de un episod la care au asistat câteva sute de oftalmologi. Acum câțiva ani, la Reuniunea Anuala a Oftalmologilor de la Iasi, în cadrul unei sesiuni de „live surgery” (chirurgie transmisa pe viu), Prof Pop Mihai a vrut sa demonstreze ca facoemulsificatorul Alcon (aparatul cu ultrasunete) poate rezolva cele mai dure cataracte: acesta era scopul pentru care fusese angajat de firma Alcon. Bolnavul, de vreo 90 de ani, avea o cataracta neagră, cu duritatea pietrei, acoperită de o capsula anterioara cu porțiuni calcificate. Prima greșeala a fost ca a încercat sa practice capsulorhexislul (gaura de 5 mm diametru în camasa cristalinului, prin care sa aibă acces la nucleul dur), folosind metoda tractionala. Încă de atunci Dr Bordeianu a spus colegilor din jur: „rareori fibroza localizata a capsulei poate fi trecută prin tractiune: trebuie depasita prin sectiune, cu foarfecele sau, dacă ai aparat Oertli, cu diatermia. După ce ai trecut de zona fibrozata, poți continua prin tractiune, dar dacă te ambitionezi sa treci fibroza prin tractiune, ruptura va migra pe marginea fibrozei, va trece ecuatorul și vei pierde vitrosul”. Ceeace s-a și întâmplat.

       Din acel punct încolo, modul în care Prof Pop a rezolvat complicatia depseste orice inchipuire. Orice om cu minte întreaga ar fi spus: „desigur, aș putea încerca sa finalizez operația prin facoemulsificare, dar riscurile sunt prea mari, iar rolul medicului este sa rezolve cazul cu minimum de riscuri. În cazul de fata, ințelept este sa renunțam la facoemulsificare și sa convertim spre extractia extracapsulara.” Incapabil să se adapteze la situații care nu fusesera prevazute în planul initial, Prof Pop a continuat facoemulsificarea. Chiar dacă a folosit viscoelastic din belșug, chiar dacă a făcut vitrectomii anterioare repetate, vitrosul continua să se interpuna intre vârful activ și nucleu, impiedicand priza. Cand reusea sa prinda nucleul, il scapa după câteva secunde, în așa încât, după jumatate de ora de efort, nucleul arata ca meteoritul din filmul „Armageddon”, plin de tepi ascutiti, lăsați de emulsificari ratate. Pentru ca în acest timp ruptura capsulei devenise prea larga și exista riscul de a pierde nucleul în vitros, Prof Pop l-a adus deasupra irisului, l-a inghesuit în unghi și a pornit ultrasunetele. În aceasta manevra a greșit major de mai multe ori. ● A inghesuit intre iris și cornee nucleul devenit tepos după incercari abortate de facoemulsificare : în acest mod, a zgariat endoteliul corneean. ● Cand a pornit ultrasunetele, a antrenat în vibratie și nucleul, a dat endoteliul pe răzătoare. Ori, nu ai voie nici măcar sa atingi endoteliul în timpul operatiei de cataracta !!! ● Dat fiind ca intre vârful activ și nucleu se interpunea în permanenta vitros, nucleul a fost scăpat de mai multe ori, așa încât succesiunea de manevre a trebuit să fie repetata de mai multe ori: ca urmare, pana când a reușit sa aspire tot nucleul, endoteliul a fost dat de mai multe ori pe răzătoare.

       După toate standardele, cazul trebuia sa rămână cu cornee edematoasa câteva săptămâni sau sa evolueze spre keratopatie edematoasa. Așteptam a doua zi sa ni se prezinte fotografia ochiului operat, pentru ca fiecare dintre noi sa poată decide dacă va urma exemplul profesorului. Din păcate, deși posibilitățile tehnice de la Iasi permiteau fotografierea electronica a ochiului, copierea pe un stick și redarea imaginii pe ecran în sala de congres, organizatorii au ascuns gunoiul sub pres, anuntand triumfalist și laș în același timp: „toate cazurile operate ieri arata perfect”.

 

       După acea „demonstratie”, Dr Bordeianu a spus de nenumărate ori: „Nimeni nu are dreptul să se comporte așa cu o fiinta umana. Nimeni nu are dreptul sa facă rău cu intenție, știind ca face rau. Oricum l-ar fi condiționat firma Alcon, profesorul trebuia să ne învețe atitudinea prudenta. Rolul oricarei demonstratii este sa ne învețe cum sa rezolvam un caz în siguranta, nu sa ne impinga spre nebunii. Nebunii facem si noi, chiar fără a ne indemna cineva. De fapt, acea sesiune de live surgery ne-a demonstrat cum nu trebuie sa procedam dacă vrem sa avem bolnavi fericiți și sa nu avem reclamatii”. Aceasta, deoarece noi, ca medici de provincie, avem parte de mult mai puțina înțelegere din partea bolnavilor decât medicii care lucrează prin clinicile universitare. Dacă s-a întâmplat la Ploiesti, sunt șanse mari ca bolnavul să-l invinovateasca pe medic. Dacă se întâmpla la Bucuresti, sunt mai mari șanse ca bolnavii și familia sa considere ca mai mult nu s-a putut. Ca în bancul cu pensionarii discutand pe o banca în parc: „il știi pe Ionescu? Știi ca s-a îmbolnăvit?” „Nu. Și ce a făcut?” „S-a dus la spital la Ploiesti, dar nu s-a simțit bine, S-a dus la Iasi, apoi la Cluj, și nu s-a simțit bine. În final, s-a dus la Paris.” „Si acolo ce a făcut?” „Acolo a murit”. „Eee, Parisul tot Paris rămâne!” Lasand gluma la o parte, numai saracia ultimilor ani a dus la democratizarea chemarii medicilor în justiție, ba chiar la inversarea raportului clnici-provincie , deoarece medicii din clinici sunt considerati mai bogați și, cu cât medicul este mai bogat, cu atât sunt mai mari șansele de a obtine despagubiri mai importante.

 

       Așa încât, sfatul Drului Bordeianu către colegi este: „nu faceți ce a facut Prof. Pop la Iasi – dacă vreți sa aveți o viața liniștită. Alegeți întotdeauna calea cea mai sigură pentru bolnav, chiar dacă nu veți termina operația cu ultrasunete – așa cum i-ați promis. De cele mai multe ori, bolnavul înțelege când ii explici ca a trebuit sa convertesti către o soluție mai sigură, mai ales dacă l-ai lăsat cu o vedere buna. Dar sa te fereasca Dumnezeu de ura unui pacient nemultumit de rezultat, mai ales – dacă l-ai operat în provincie, în ciuda faptului ca i-ai explicat riscurile. În aceste condiții, când știi ca bolnavul tinde sa invinovateasca medicul de orice nerealizare, mai este oare nevoie să-i pui și glonț pe țeava – adoptand atitudini riscante, care au mari șanse sa evolueze către complicatie (în cazul relatat – spre keratopatia edematoasa)?”

      Detalierea acelui caz, împreuna cu rememorarea cazului cu corpul străin dificil – care risca sa nu poată fi rezolvat (relatat mai sus), demonstreaza ca așa cum la 40 de ani Dr Pop nu a fost în stare să-și adapteze tehnica la o evoluție neobișnuita a cazului, tot așa s-a comportat și la bătrânețe, cu ocazia demonstratiei televizate. Probabil ca tot așa a procedat și în cazul bolnavului Dinu (relatat in fisierul Dr Bordeianu, punctul 3 C), iar evolutia acelui caz spre keratopatia edematoasa nu trebuie să ne mire.

 

    Numai dacă -de tânăr- medicul și-a demonstrat inventivitatea prin lucrări stiintifice anterioare având ca subiect rezolvari ale unor complicatii dramatice, numai atunci poți avea certitudinea ca mintea ii funcționează bine în condiții de stress.

 

       Aceasta, deoarece medicul este uneori chemat sa rezolve pe moment complicatii dramatice, cu risc vital pentru pacient sau pentru organul operat. Uneori, în literatura nu exista indicatii cum sa procedezi și nimeni nu te poate ajuta. Atunci trebuie sa te calmezi, să-ți liniștești disperarea si sa gândești. Doua exemple sunt iarăși edificatoare.

 

       1. Când încă secția funcționa în corpul din Buna Vestire, Dr Bordeianu este solicitat de urgența la sala de operație deoarece bolnavul nu mai putea fi stăpânit de echipa operatorie. Ajuns acolo gafaind, găsește următorul tablou: întreaga echipa operatorie era călare pe bolnav, un bolnav care, deși avea peste 85 de ani, se sbatea tipand scremut: „lăsați-ma, lăsați-ma, lăsați-ma în pace!” Și atunci, ca în povestea cu ridichea giganta, pe lângă cele 6 persoane din sectorul operator (Dr Pienaru, as. Coman, alte 2 asistente de sala, o infirmiera și Dr Cursaru), au tot chemat alte asistente și infirmiere în ajutor. Și, cu toate ca la momentul intrarii în sala de operație pe bolnav erau 10 oameni adulti și valizi, cu toate ca se administrasera toate tranchilizantele permise de starea generala, bolnavul nu putea fi contentionat. Abia intrat în sala, Dr Bordeianu face și el ce poate în situația data: apuca și el de un picior, eliberabndu-l de presiune pe Dr Cursaru, care deși se apasa cu toată greutatea peste picioare, era ridicat. Dar, deși picioarele erau tinute acum de 2 oameni vanjosi, bolnavul reusea să-i ridice pe amândoi. In câteva cuvinte, printre tipete și icnituri, Dr Pienaru prezinta situația: operația a decurs cu calm pana în momentul în care ochiul a fost deschis larg, după care bolnavul a devenit brusc agitat, încercând cu toate puterile să duca mana la ochi, fortandu-se atât de mult incat exista șansa să-și piarda ochiul. După alte câteva secunde în care devenea din ce în ce mai evident ca nici 11 oameni nu-l pot stapani pe bolnav și ca ochiul se poate pierde în orice moment, Dr Bordeianu găsește soluția salvatoare: „luati campurile de pe fata bolnavului !!!” Ca prin farmec, totul s-a liniștit: bolnavul s-a uitat în jur, a întrebat: „dar ce se întâmpla, unde ma aflu?” I s-a explicat ca este operat, ca operația este aproape gata și ca totul se va termina în câteva minute dacă și el este de acord. Bolnavul s-a liniștit, iar operația s-a incheiat normal.

       Ce se intamplase? Câmpul operator astupase singurul ochi functional, iar bolnavul – nemaistiind ce se întâmpla cu el, intrase în panica. Tranchilizantele ii accentuasera dezorientarea, iar el lupta să se elibereze de niște naluci, balauri sau mai știu eu ce monstri ii invadasera mintea. Orice i se explica verbal era blocat de starea de anxietate. De îndată ce s-au ridicat campurile și i s-a eliberat ochiul functional, bolnavul a revenit la realitate, monștrii au dispărut, totul s-a lamurit, și bolnavul a stat liniștit pana la sfarsit.

       Dacă însă Dr Bordeianu nu ar fi găsit soluția salvatoare, după 10 minute de lupta disperată – în conditiile în care ochiul era deschis, efortul bolnavului putea rupe un vas în fundul ochiului, cu formarea unei pungi de sânge ce putea expulza intreg continutul (ca atunci când storci o boaba de strugure), și cu pierderea totala a ochiului: aceasta complicatie este numita chiar „hemoragie expulziva”.

 

       2. Al doilea exemplu este legat tocmai de inventarea procedeului original de rezolvare a hemoragiei expulzive. În perioada 1970-1990, când cataracta se opera prin incizii largi de 120-180°, hemoragia expulsiva era o complicatie care se putea produce la fiecare mie de operatii. Pe atunci tratamentul consta în punctia pungii de sânge, dar manevra era oarba și, agrava expulzia. Ca atare, rezultatul final era de cele mai multe ori scoaterea ochiului. Era considerat un succes dacă ochiul era păstrat în orbita cu ceva vedere. Dr Bordeianu a fost de fata cand un astfel de accident a apărut în mâinile Profesorului Vancea PP, accident care a fost atât de rapid încât nici el, care era un geniu chirurgical, nici el nu a putut face nimic. La sfârșit, s-a întors spre asistenta și a spus: ”nici nu știu cum să-i spun soției blonavului, care ma așteaptă pe hol. Alaltăieri jucam bridge la ei în casa și azi i-am scos ochiul!”

       Ei bine, un astfel de accident s-a întâmplat sa apara în timp ce Dr Bordeianu opera cataracta la un bolnav cu ochi unic. Printr-un gest reflex, a pus dop cu degetul arătător peste plaga, oprind expulzia. Urechile ii bubuiau sincron cu pulsul, semn ca tensiunea arteriala ii crescuse foarte mult. Ii crescuse atât de mult încât si capul i se mișca involuntar, ritmic, sincron cu pulsul, iar în minte – gândurile ii zburau invalmasit: „este ochi unic! Dacă îl pierzi, îl lași orb!!! . Liniștește-te! Dacă tu te pierzi, ochiul se va pierde sigur. Liniștește-te! Liniștește-te și rezolva!!!” A cerut să se administreze hemostatice intravenos, iar după câteva minute de incordare, a găsit soluția. Nu punctia oarba era salvarea, caci dacă nu găsesti punga de sânge, agravezi expulzia. Trebuie sa cauti punga și sa o drenezi selectiv. Și-a eliberat mana, astupand plaga cu degetul asistentei. A denudat sclera lângă insertia superioara a dreptului orizontal intern, a punctionat strict sclera și a strecurat o spatula de ciclodializa intre sclera și coroida, cu vârful orientat spre sclera, pana când, brusc, o cantitate enorma de snage negru a inundat sacul conjunctival, ochiul s-a inmuiat, iar degetul asistentei s-a infundat mult în ochi. După stergerea sângelui evacuat, a scos spatula și a cerut asistentei sa ia degetul. În cele 10 secunde în care se vedea cum corneea (initial concava spre fundul orbitei) se ridica încet și devenea plana și apoi convexa (semn ca hemoragia continua), a reușit sa sectioneze vitrosul herniat și sa inoade firele de așteptare. Cum intre timp ochiul își recapatase forma normala – semn ca punga de sânge se reformase, degetul asistentei a blocat din nou plaga, iar Dr Bordeianu a repetat drenajul cu spatula: o alta cantitate mare de sânge negru a inundat conjunctiva, iar degetul s-a infundat din nou mult în ochi. A șters sângele, asistenta a luat degetul, el a umplut ochiul cu aer, iar asistenta a pus din nou degetul pe plaga. Apoi, retragand puțin câte puțin degetul asistentei, a reușit sa sutureze ferm toată plaga. La fiecare sutura, s-a pierdut câtă puțin aer, așa incat la sfârșit, când toată plaga era suturata și nu mai era nevoie de compresiunea digitala, ochiul redevenise dur, cu irisul placat pe cornee. A repetat drenajul pungii de sânge, dar acum, pentru a nu mai fi nevoie de a repeta manevra, a lărgit mult punctia sclerala, prelungind-o cu o incizie în Z, cu ramul oblic de 10 mm lungime situat sub muschiul drept intern. Pe aceasta cale, sângele se evacua spontan. A refacut camera anterioara cu aer, ochiul nu a mai devenit dur, și a permis perfectarea toaletei vitreene a plagii prin metoda personala inventată de el cu câțiva ani înainte (fixare prin depanarea filamentelor vitreene pe 2 canule și smulgerea lor din plaga operatorie). A încheiat operația cu o iridectomie periferica și a înlocuit partial aerul cu ser. După 3 săptămâni, ochiul avea o vedere de 2/3 cu +11D.

       Același procedeu a salvat vederea urmatorilor 5 pacienți la care a fost solicitat (unul fiind al Dnei Dr Simionescu).

 

     Prin cele peste 100 inovatii chirurgicale prezentate, unele veritabile inventii, Dr Bordeianu a demonstrat ca are calitățile necesare atât pentru inovarea în condiții de stress, cât și pentru cea din liniștea și confortul caminului propriu, iar solutiile găsite au căpătat confirmarea prin rezultatele obtinute. În folderul „lista contributiilor originale grupate pe boli” găsiti domeniul în care se aplica acele contributii.

 

         Corectitudinea

     Dr Bordeianu a fost și este un om corect. Pe de o parte, ceeace Dr Bordeianu a promis, a îndeplinit. A explicat clar bolnavului care sunt riscurile și cât de mari pot fi beneficiile. Când evolutia postoperatorie nu mergea așa cum trebuia, nu a putut să-l minta pe bolnav. Spunea de multe ori: „dacă îl mint, bolnavul își da seama imediat ca ceva nu este în regulă, și de aici, ipohondria e gata. Decat sa il bage pe bolnav la o idee, mai bine ii prezinta întotdeauna situația reala”. Pe de alta parte, Dr Bordeianu a fost printre putinii medici chirurgi care și-au cusut buzunarele în spital. În 1992, în primele săptămâni după ce a ajuns pentru a doua oara medic șef Secție Oftalmologie la Spitalul Judetean Ploiesti, în fiecare Luni și Joi a fiecarei săptămâni îl așteptau 30-40 de persoane pensionate pe motiv de handicap vizual de fostul șef de sectie, pentru reinoirea certificatului de handicapat.Tot ce trebuia Dr Bordeianu sa facă era sa confirme ca starea vizuala nu se imbunatatise. Toți se inghesuiau cu bani (una sau mai multe sute de lei – bani, nu gluma pe atunci). Numai 100 de lei dacă ar fi luat de la fiecare solicitant, și-ar fi putut ușor deschide clinica privata în câțiva ani.

 

      Dr Bordeianu nu a eliberat certificate false. Nu numai ca nu a continuat furtul început de fostul șef de secție, dar, dacă vre-un pacient încerca sa ii strecoare bani în buzunar, ii înapoia zgomotos, facandu-l de ras în fata celorlalți. În orice caz, dacă pacientul era solicitant de certificat medical, consultația era de doua ori mai scrupuloasa caci, dacă a vrut sa dea bani, cu siguranța handicapul era mic sau inexistent. Nu a eliberat certificate de handicap fictive nici chiar atunci când intervenea conducerea spitalului. A fost o situație în care chiar directorul economic al spitalului venise cu o femeie de vreo 50 de ani, bagandu-i-se în suflet și insistand: „Dr Bordeianu, este mama directorului Romtelecom. Dacă ii dam pensie, ne inlocuieste gratuit toate liniile telefonice, și toate aparatele telefonice din spital”.

      Dr Bordeianu a rezistat, iar după câteva saptamani de sefie a sectiei, din cei 60-80 solicitanti saptamanali ai unor certificate de handicapat, au mai rămas numai vreo 3-5, cu adevărați handicapati.

 

     Dr Bordeianu nu a cerut bani de la bolnavi și, drept pedeapsa, acum nu are clinica privata, ci trebuie sa lucreze cu chirie. Mai mult decât atât, Dr Bordeianu nu a luat bani nici de la bolnavii pe care ii opera cu aparatul de facoemulsificare personal. Ca șef de secție, a solicitat în repetate rânduri conducerii spitalului sa doteze secția cu un astfel de aparat, pentru ca și bolnavii prahoveni sa poată beneficia de avantajele chirurgiei prin incizii foarte mici. In anul 2001, constatand ca nu exista șanse ca spitalul să se doteze, Dr Bordeianu a cumpărat prin leasing un aparat de facoemulsificare elvețian Oertli, platind în final suma de 45000 USD (cu dobanda bancara aferenta).

 

        Înainte de a cumpăra aparatul, conducerea spitalului i-a promis ca îl va putea folosi în spital în cadrul unui contract de comodat, care permitea co-plata pentru pacienții care doreau să fie operați cu „laser”. În acest mod, Dr Bordeianu își putea amortiza investitia, cu atât mai mult cu cât legea permitea aceasta. S-a intocmit contractul, dar, la câteva luni, un pacient a reclamat faptul ca a trebuit sa plateasca în spital pentru operația cu „laser”.

        În loc ca directorul sa ii explice bolnavului ca spitalul nu are posibilități de achiziție și ca totul se desfășoară în cadrul unui contract de comodat perfect legal, directorul a interzis co-plata, desi foloseam aparatul personal, și deși pentru fiecare bolnav operat cu „laserul” meu, spitalul primea de la CAS suma de 14 milioane de lei, suma pe care o primea pentru fiecare bolnav rezolvat.

       Numai ca, bolnavii operați de colegi fără laser erau spitalizati în jur de 7 zile, consumand mai mult, în timp ce bolnavii mei erau externati a doua zi după operație. Economiile realizate au rămas în bugetul spitalului, fără ca Drului Bordeianu sa i se recunoască nici un merit: la implinirea varstei de pensionare, a fost pensionat fără discuții, deși alți doctori din Boldescu (care nu investisera nimic în acel spital, dar -zice-se- cotizasera cât trebuie în buzunarele cuiva) profeseaza bine-mersi și la 75 de ani. Rezumand, din anul 2002 pana la pensionarea petrecuta în la finele anului 2013, Dr Bordeianu a folosit aparatul personal de facoemulsificare în mod gratuit la toți bolnavii.

       Nu numai ca nu a condiționat asistenta medicala efectuata cu aparatura spitalului (cum făcea majoritatea), dar nu a pretins bani sau alte avantaje nici măcar atunci când folosea aparatul personal, care-l costase cât costa pe atunci o vila în centrul Ploiestiului.

       Câți alți medici au mai procedat așa? 

     

     Motivul principal pentru care Dr Bordeianu nu a furat, a fost acela ca asa a fost învățat în familie și la școala. Mama, moldoveanca din Basarabia, l-a crescut repetandu-i de nenumărate ori: „cu chelea te-am făcut, cu chelea sa mori, da sa nu furi”, iar cuvintele acelea i-au rămas intiparite în minte. Pe de alta parte, a mai existat un motiv, pe care câteva episoade i l-au relevat.

 

      Desi era printre putinii chirurgi care si-au cusut buzunarele, prin 1994 se trezeste intr-o zi convocat la Procuratura. Motivul? A fost reclamat de un pacient ca i-ar fi cerut bani. L-a intrebat atunci direct pe procuror: "pai bine, dom' Procuror. Nu era mai simplu sa-mi faci un flagrant decat sa ma pui pe drumuri? Am eu timp de pierdut? Fa-mi domnule un flagrant, sau lasa-ma in pace!"

 

       Un alt episod a apărut atunci cand, in 2003, firma privata a Dr Bordeianu (de consultatii si distributie aparatura medicala) a fost controlata de Fisc: la sfarsitul unei zile de consultatii, pe la sase jumatate, vine Dl Inspector Voicu de la fisc si-i spune ca trebuie sa faca un control. Il intreaba de una-alta. Dr Bordeianu abia terminase de plătit facoemulsificatorul: ii spune cum a procedat contabila, iar Dl Voicu raspunde victorios: "pai nu asa trebuia! Trebuia exact invers! Ati gresit! Maine sa pregatiti documentele pentru control." A doua zi vine si contabila, care spune: "Nu am gresit. Dl Dr Bordeianu a inteles gresit: noi am procedat exact cum ati spus Dvs ieri ca ar fi trebuit sa procedam. Am procedat astfel pentru ca inainte de a porni la lucru, am cerut sfatul Dlui Apostol, seful Biroului de relatii cu publicul de la fisc si am procedat exact așa cum ne-a indicat acela." Dupa un moment de gandire, Dl Voicu spune: "Da? Dar oricum ati gresit, caci trebuia sa faceti exact invers".

      Ca sa rezum, existau 2 variante de lucru, diametral opuse. Dr Bordeianu, necunoscator in ale contabilitatii, ii spusese inspectorului ca a aplicat prima varianta, iar inspectorul i-a spus ca a gresit. A doua zi, contabila i-a demonstrat cu acte ca a folosit varianta 2, dar inspectorul si-a schimbat cu 180 grade opinia, afirmand ca varianta 2 era gresita si ca ar fi trebuit sa folosim varianta 1 (pe care, cu o zi înainte, o calificase drept incorecta). Deci, oricum ar fi procedat, Dr Bordeianu trebuia amendat. S-a stabilit o amenda de 380 milioane lei vechi, o suma importanta pa atunci. A contestat amenda, a fost in audienta impreuna cu contabila, Dl Apostol a recunoscut in fata directorului ca dat indrumari gresite, dar totul a fost in zadar. Suma a trebuit platita.

 

     Episoadele relatate în paranteza precedenta l-au convins pe Dr Bordeianu ca principalul comandament al tranzitiei condusa de fostele jigodii activisto-securiste cerea ca oricine era impotriva lor, nu trebuia sa se imbogateasca. De ce? Pentru ca, daca se imbogate, dobandea independenta economica, si, fereasca Domnul, putea intra in politica pe cheltuiala proprie. Acolo, ii putea deranja în mersul triumfal spre distrugerea economiei in interes personal.

 

        Asa incat, in politica puteai intra numai daca te inscriai in partidele facute de ei, dar, odata intrat, prima lor grija era sa te oblige sa te murdaresti: te promovau spectacular, te puneau ministru, iti stimulau orgoliul, si te puneau sa semnezi pentru hotiile lor (vezi cazul Ridzi), sau te trimiteau sa participi la spectacole televizate in care sa le aperi ticalosiile. Odata murdarit, nu mai reprezentai un pericol, caci nu mai puteai face nimic: te aveau la mana. Pentru a fi siguri ca nici un om cinstit si incoruptibil nu va avea acces la viata politica, ei au echivalat publicitatea electorala la televizor cu publicitatea comerciala, platita cu 3000 USD minutul: cine putuse acumula prin mijloace cinstite atata avere incat sa aiba disponibila asemenea sume? Si cate poti spune intr-un minut pentru a conta intr-o campanie? Raspunsul este simplu: nimeni si nimic!

 

        Episoadele mai sus relatate ilustreaza modalitatile prin care cabala activisto-securista isi saracea opozantii:

● pe de o parte, cel care ii putea deranja trebuia sa stie ca este vegheat permanent, ca sa nu ii treaca cumva si lui prin cap sa fure. Numai ei si ai lor aveau voie sa fure. De aceea Dr Bordeianu a fost convocat la procuratura în 1993.

● Pe de alta parte – daca cel ce ii putea deranja nu fura si reusea sa se imbogatea prin mijloace cinstite, trebuia sa fie saracit. Iar cea mai sigura metoda pentru a săraci o ținta era ca Fiscul sa il indrume greșit, sa îl lase sa greseasca, si apoi sa il amendeze pentru ca a gresit.

 

         Dupa ce își vor fi saracit opozantii, jigodiile vor putea sta linistite. Criticii vor putea sa lehaie pe margini cat vor dori: nu le vor mai putea strica socotelile, pentru ca nu vor avea acces la putere.

 

        Mai mult, permitand lehaitul de pe margini, jigodiile vor lasa si impresia ca au creat un stat democratic.

 

         Cat despre Dr Bordeianu, cel care avusese de suferit de pe urma jigodiilor activisto-securiste in timpul regimului comunist, acesta era un fervent anti-FSN-ist. De ce anti-FSN-ist? Pentru ca dupa lovilutie, nemernicii s-au dat la fund vreme de numai cateva saptamani, dupa care, vazand ca nu li se intampla nimic, s-au risipit ca potarnichile.

        ● In primul rand, s-au risipit din punct de vedere geografic: așa cum am mai arătat, nemernicii dintr-un colt al tarii s-au transferat in alta zona, unde nu erau cunoscuti.

        ● In al doilea rand, s-au risipit politic: nemernicii mai putin patati au intrat in partidele istorice, nemernicii patati – in Partidul Socialist al Muncii, net, fost comunist. Restul a intrat în FSN. Din pacate, aceasta risipire s-a petrecut cu concursul acelora dintre fostii detinuti politici, care dupa 10-15 ani de puscarie au cedat și au acceptat sa devina informatori ai securitatii. Santajati fiind, au închis ochii și s-au făcut ca nu observa. ● Pentru ca numai nemernicii sa poata detine informatia care facea posibil santajul, arhivele securitatii au fost secretizate, iar desvaluirile s-au referit numai la cei ce deveneau deranjanti intre timp: vezi cazul Mona Musca.

 

     In aceste conditii, Dr Bordeianu, s-a manifestat deschis ca adversar al cabalei activisto-comuniste inca din 1990, cand a scris publicat in presa democrata articole impotriva lor. Inca de atunci spunea colegilor: "cabala activisto-securista are toate sansele sa se transforme in Mafie: sunt uniti, sunt disperati (ca se stiu vinovati, si stiu ca daca nu reusesc sa apuce fraiele economice ale tarii, vor infunda puscariile) si in general – fara valoare intelectuala ridicata. Acum performeaza pe plan economic, pentru ca au apucat fraiele politice. Cand insa vor pierde fraiele politice si nu vor mai performa pe plan economic, vor folosi metode mafiote pentru a se mentine la putere" – ceeace s-a si intamplat.

       

       Principala grija a viitoarei mafii activisto-securiste a fost sa demonstreze ca fara ei tara nu poate functiona.

       

       Si atunci prima masura a fost sa scape de toti cei care ar fi putut conduce in locul lor tara: mai intai au deschis granitele, iar apoi i-au izgonit pe toti cei care doreau sa traiasca intr-o tara ca afara. "Vreti intr-o tara ca afara? Mergeti afara – dar ramaneti acolo!" Pentru ca aceia sa înțeleagă ca în țara nu mai este de trăit, au organizat mineriadele, au distrus economia, salariile au rămas de mizerie, somajul a crescut, iar birocratismul a ramas excesiv. Cât despre somaj, acesta a crescut mult mai mult decât arata cifrele oficiale, deoarace numai câteva luni ești considerat somer, după care devii liber profesionist, sau agricultor, sau orice altceva, pentru a nu mai primi ajutorul de somaj.

 

       A doua masura a fost sa lase pe toti sa fure (în afara de cei care puteau deveni periculoși dacă acumulau putere economica). În acest fel, pe de o parte, nu vor mai exista oameni cinstiti care sa arunce cu piatra in marii talhari (caci nu-i așa? Tot romanul a furat). Dar, in timp ce unii au furat o teava de la irigatii, un surub sau mai stiu eu ce nimicuri, ei au furat cu vagonul sau cu vaporul. Pe de alta parte, au reușit sa impamanteneasca următoarea idee: „dacă toți politicienii au furat și fura, ce rost are să-i mai schimbi la alegeri? Măcar pe ăștia ii cunoaștem, au furat și poate s-au saturat”. Din păcate, foamea vine mancand, iar Dr Bordeianu nu a văzut nici un grăsan care sa mănânce putin.

 

       A treia măsura a fost să se intrajutoreze pentru a ajunge in functii de conducere unde, cu contributia mascata a celoralti cabalisti, sa performeze economic. In oftalmologie aveam exemplul Prof Pop Monica: ca (cacofonie intentionala) tanar medic, a ajuns in Spitalul 22 Bucuresti (Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice) deoarece era sotie de secretar organizatoric PCR pe sector din Bucuresti. Ca valoare stiintifica, nu avea niciuna. Fiind însă considerata "sigura din punct de vedere politic" a fost numita securista acelui spital. Fiind insa destul de proasta politic, a crezut ca regimul va dura cat lumea, și s-a comportat cu Prof Olteanu așa cum s-a comportat în episodul relatat în fisierul "Dr Bordeianu" capitolul 3 D. Dacă în 1989 ar fi fost o revolutie adevarata, o asemenea nemernica nu ar mai fi avut ce cauta in funcții de conducere. Din păcate, a fost lovi-lutie: puterea a fost luata de fostul activ de partid si securitate (ramura FSN), iar dansa a fost impinsa ca Directoare a Spitalului pe care il controlase informativ. Ceeace este spectacular este ca, intr-o perioada de mari lipsuri economice în care totul se naruia, dansa a reusit sa consolideze spitalul, fapt cu totul remarcabil, daca nu ar fi fost realizat cu ajutorul cabalei activisto-securiste. Toti au contribuit cu cat au putut, stiind ca daca unul de-al lor se ridica, vor fi toti in castig. Apoi i s-au deschis portile UMF, ajungand unul dintre primii "profesori fara opera", tot asa cum Barladeanu a fost prinul "academician fara opera".

     

     În concluzie, educația și experiența de viața l-au făcut pe Dr Bordeianu sa nu fure. Cum însă nici o fapta buna nu rămâne nepedepsita, nici clinica privata nu și-a putut deschide. 

 

        Ca o paranteza, el este convins ca niciunul din medicii care și-au deschis clinici private pana în momentul în care fondurile europene au devenit accesibile, niciunul dintre aceia nu ar putea demonstra ca au făcut-o numai din munca cinstita, numai din salariul de medic și din ce au câștigat la cabinetele private. Cu certitudine, aceia au furat, într-o măsura mai mare sau mai mica.